„Aventură prin lectură”, proiectul care a ajutat peste 200 de copii
Un proiect educațional implementat de Asociația „Inițiativă în Educație” (inEDU) din Timișoara, și inițiat de Fundația „United Way” România, a adus zâmbete pe fața unor copii din mediul rural. Prin intermediul proiectului „Aventură prin lectură” peste 200 de copii au fost ajutați să nu abandoneze școala, să învețe să citească și să descopere frumusețea învățării colaborative.
Proiectul s-a desfășurat în perioada mai – decembrie 2021. El fost implementat în patru comunități din mediul rural din județul Timiș. Este vorba despre Biled, Pesac, Bencecu de Sus și Satchinez. Scopul proiectului a fost de a preveni și combate riscul de analfabetism funcțional în rândul a 60 de copii din fiecare comunitate. Timp de jumătate de an 240 de copii au primit o masă caldă. Pe lângă asta au mai primit rechizite la început de an școlar și încălțăminte pentru zilele friguroase. Nici Crăciunul nu a trecut așa, pur și simplu, iar copiii au avut parte de cadouri surpriză.
În cele șase luni copiii alături de cadre didactice dedicate în ceea ce fac au pornit într-o călătorie magică a poveștilor. Săptămânal au fost organizate activități de litarație și scriere, precum și activități de dezvoltare personală. Acum, la finalul acestei călătorii, copiii au descoperit că învățarea se poate realiza și prin joacă. Că școala poate fi plăcută. În activitatea lor zilnică a fost introdus un ritual de citire și au fost motivați să colaboreze și să lucreze împreună.
În călătoria lor magică copiii au fost însoțiți de prof. Fenichiu Corina, prof. Popescu Roxana, prof. înv. primar Matieș Margareta, prof. înv. primar Deac Raluca, prof. Lozeanu Larisa, prof. înv. primar Alecsei Ana, prof. Petrov Mihaela-Dana, prof. înv. primar Martin Florica Nicoleta. Aceste cadre didactice provin de la Liceul Tehnologic „Petre Mitroi” Biled, Școala Gimnazială Satchinez, Școala Gimnazială „Maria Brindea” Pesac și Școala Gimnazială Bencecu de Sus.
Peste 10 ateliere de educație non – formală și excursii
Vara anului trecut a fost una specială pentru cei 240 de copii. Aceștia au participat la peste 10 ateliere de învățare non – formală și activități educative. Elevii au cunoscut scriitori, au ascultat povești citite de invitați și au vizitat orașul Timișoara în cadrul celor 15 excursii educative. „Pentru unii copii această experiență a fost unică. Prima ieșire din sat, primul drum cu autobuzul, prima vizită într-o librărie, prima vizită la un muzeu. Cu toții au fost recunoscători pentru tot ce le-a adus acest proiect. A fost emoționant să văd evoluția lor”, a declarat Andrada Mazilu. Ea e președintele Asociației „Inițiativă în Educație”.
În realizarea proiectului au fost implicați și peste 200 de voluntari. Aceștia și-au adus aportul la școlile de vară și la atelierele educaționale. Au însoțit elevii în excursii și au ajutat la implementarea unor teste standardizate pentru a măsura nivelul de literație al elevilor. De asemenea, au donat cărți și alte daruri și au contribuit la crearea unui trai mai bun pentru copii. În fiecare localitate au fost amenajate spații pentru clubul de lectură, iar peste 1.500 de cărți noi au ajuns la copii.
Un proiect benefic atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice
Deși proiectul s-a axat în mod special pe elevi, se pare că acesta a fost util și pentru cadrele didactice. „Proiectul Aventură prin lectură a fost benefic atât pentru mine, cât și pentru elevii mei care mă așteptau cu nerăbdare și bucurie în fața sălii. Am învățat să ne ajutăm reciproc, să fim buni și să dăruim din bunătatea noastră și celorlalți”, spune Florica Martin, învățătoare la Școala Gimnazială Bencecu de Sus.
„Mă bucur enorm pentru biblioteca plină de cărți care se află în clasa noastră, disponibilă și accesibilă atât pentru elevii clasei, cât și pentru cei din școală. Cu toții ne bucurăm și de jocurile și de canapeaua pe care le avem acum la dispoziție. Acum, pe holuri, copiii mă strigă Doamna de lectură și tare îmi bucură inima”, spune Alecsei Ana, profesor la Școala Gimnazială Satchinez.
„Atât copiii, cât și cadrele didactice implicate s-au atașat de acest proiect, având multiple beneficii în dezvoltarea emoțională, socială și cognitivă a copiilor. Este minunat atunci când învățarea are loc între inimi și minți. Atunci când vedem măreția din fiecare copil”, a declarat Alina Iga, coordonatoarea proiectului. Tot ea spune că proiectul va fi reluat în primăvara acestui an.