Cuantumul burselor a crescut de la valori derizorii în multe cazuri în anul 2020 (6 lei/lună sau 8 lei/lună) la 500 lei/lună bursa de performanță și 200 lei/lună bursa de merit.
Referitor la „SCĂDEREA” fondului de burse
Bugetul destinat burselor elevilor a crescut de 4 ori față de bugetul anului 2020 și cu 60% față de anul 2021. În ceea ce privește «tăierea» numărului de beneficiari ai burselor de merit, situația este următoarea. Cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul2020. Până în anul 2020, inclusiv, bursele de performanță, de merit, sociale și de studiu au fost finanțate doar de la bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale. În anul școlar 2019-2020 suma alocată, exclusiv de către autoritățile administrației publice locale, pentru plata burselor elevilor, a fost de 270 milioane lei. Din datele colectate de către Ministerul Educației, numărul total de beneficiari a fost 233.754 (dintre care 123.472 de burse de merit).
Cum s-a stabilit cuantumul
Prin HG nr. 1.064/2020 s-a stabilit, pentru prima dată, pentru anul şcolar 2020 – 2021, un cuantum minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social de 100 lei pentru anul școlar 2020-2021. În aceeași Hotărâre de Guvern s-a stabilitt pentru prima oară după anul 1989 că va fi asigurat de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA, cuantumul minim de 100 lei/lună, indiferent de tipul bursei. Ca urmare a acestor modificări, anul 2021 a fost primul an în care s-au alocat fonduri de la bugetul de stat pentru plata burselor elevilor, acordate în baza art. 82 din Legea Educației. Suma alocată de la bugetul de stat a fost de 645,288 de milioane lei, numărul beneficiarilor fiind de 605.510elevi.
Prin HG nr. 1.094/2021 s-a stabilit un nou cuantum al burselor care vor fi acordate elevilor în anul școlar 2021-2022, diferențiat, pentru prima dată, în funcție de categoria de burse, astfel: 500 de lei pentru bursa de performanță, 200 lei pentru bursele de merit și cele de ajutor social și 150 de lei pentru bursele de studiu.
Facem precizarea ca până în anul 2020, inclusiv, au existat forte multe burse în cuantum derizoriu/rușinos de 6 lei, 8 lei sau 10 lei/lună.
În anul 2022 a fost alocată, prin Legea bugetului de stat nr. 317/2021, suma de 1,031 miliarde lei din bugetul de stat, din sume defalcate din TVA (creștere de 60% față de execuția anului 2021).
Ce este plătit din bugetul Ministerului
De asemenea, pentru anii 2020-2021, din bugetul Ministerului Educației au fost asigurate integral plățile pentru bursele Bani de liceu (250 lei/lună) și Bursa profesională (200 lei/lună). In bugetul pe anul 2022 sunt cuprinse sumele necesare pentru plata acestora, respectiv 51,4 milioane lei pentru 22.853 de beneficiari ai Programului Bani de liceu și 176,5 milioane lei pentru 99.969 de beneficiari ai Programului Bursa profesională. Potrivit prevederilor legale, bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu. Totodată, elevii cu cerințe educaționale speciale pot obține bursă de studiu/merit/performanță/ajutor social, indiferent dacă beneficiază și de o măsură de protecție socială. Bursa profesională poate fi cumulată cu bursa de performanță sau cu bursa de merit.
Practic, bugetul burselor elevilor in anul 2022 este de 4 ori mai mare decât bugetul anului 2020.
Numărul estimat de beneficiari pentru anul 2022 este de 537.477 de elevi, din care 347.000 de burse de merit (prin luarea în calcul a plafonului de 9.50) și 156.000 de burse de ajutor social. Precizăm că cei 347.000 de beneficiari estimați ai burselor de merit pentru anul 2022 sunt de 3 ori mai mulți în raport cu cei 123.472 de beneficiari ai burselor de merit din anul 2020.