Copiii din România, interesați de problemele de mediu
Copiilor și tinerilor de azi le pasă de mediul înconjurător. Ba chiar sunt îngrijorați de problemele cu care se confruntă planeta. Deși mulți ar crede că nu dau doi bani pe calitatea aerului sau pe subiectul defrișării, copiii din România sunt interesați de problemele de mediu. Asta reiese dintr-un studiu al Salvați Copiii România. Iată mai multe detalii.
Cei mai mulți dintre copiii români (67%) sunt îngrijorați de calitatea aerului, iar trei sferturi dintre ei (78%) sunt dispuși să facă schimbări în viața lor pentru a reduce daunele aduse mediului. Studiul mai arată și că 63% dintre copii nu sunt de acord cu afirmația că politicienii români acționează pentru a preveni și reduce probleme climatice și de mediu. „În prezent, poluarea afectează stilul meu de viață. Nu mai respir aer curat, lacurile sunt pline de gunoaie și vremea este foarte schimbătoare. Vreau să trăiesc într-o țară în care oamenii să fie conștienți de importanța poluării și de efectele nocive pe care aceasta le are asupra noastră și să încerce să diminueze problemele care continuă să apară”, spune Alexandra, 16 ani.
Se pare că tinerii și copiii nu trăiesc într-o bulă, așa cum mulți ar crede. Cei mai mulți dintre ei, adică 71%, sunt interesați de problemele de mediu, în timp ce 68% consideră că e ușor să aleagă soluții ecologice în viața de zi cu zi. 65% dintre ei consideră și că sunt în măsură să influențele politicienii pentru a preveni și reduce problemele climatice și de mediu.
Principalele probleme de interes pentru copii
Mai puțin de jumătate dintre copii (42%) consideră că primesc suficiente informații despre probleme climatice și de mediu la școală. Când vine vorba de percepția asupra autorităților copiii percep România ca fiind mai puțin responsabilă decât alte țări în lupta împotriva schimbărilor climatice. Nici în politicieni nu prea au încredere copiii. Doar 30% dintre ei consideră că politicienii pot preveni și reduce probleme climatice și de mediu.
„Principalul subiect de interes este poluarea aerului (64%), pentru care se înregistrează cel mai înalt nivel de cunoștințe deja deținut. Defrișarea este principala problemă pentru care copiii doresc ca guvernul român să ia măsuri imediate (32%). Urmează deșertificarea, încălzirea globală și risipa de alimente. Cu toate că nivelul cel mai înalt de informații (47% din eșantionul total) se înregistrează în cazul poluării aerului, majoritatea copiilor (54%) consideră că au puține sau deloc informații despre refugiații climatici. Reciclarea și poluarea cu plastic au, de asemenea, niveluri ridicate de informații (respectiv 36% și respectiv 31%)”, se arată în comunicatul Salvați Copiii.
De unde se informează copiii
Rezultatele studiului arată că cu cât școala oferă mai multe informații, cu atât crește preocuparea copiilor pentru problemele de mediu. Asta fiindcă școala e principalul loc de învățare despre mediu și climă (76% dintre copii aleg această opțiune). Un alt loc de unde-și culeg 41% dintre copii informații sunt rețelele sociale. Jumătate dintre copiii români (49%) declară că au participat la cursuri de educație ecologică la școala lor. Mult mai mulți dintre ei (83%) spun că-și doresc să participe la astfel de cursuri. Fetele sunt cu 10% mai dornice să învețe la școală decât băieții.
Trist este că 10% dintre copii spun că au existat situații în care s-au simțit jigniți sau ridiculizați de către adulți din cauza implicării lor în protecția mediului. 15% dintre copii spun că au avut parte de astfel de situații din partea colegilor sau a grupurilor de colegi.
„Schimbările climatice sunt legate de probleme mai ample de inegalitate și nerespectare a drepturilor de bază ale copiilor. Ceea ce complică situația. Viitorul copiilor care deja suferă de consecințele cele mai grave ale schimbărilor climatice pare a fi dramatic dacă statele nu iau măsuri adecvate. Deși copiii nu pot fi făcuți responsabili pentru accelerarea schimbărilor climatice, ei vor plăti în viitor pentru greșelile și lipsa de acțiune a politicienilor”, a declarat Gabriela Alexandrescu. Ea e Președinte Executiv al Salvați Copiii România.
Recomandări din partea copiilor
Copiii au făcut câteva recomandări pentru a limita schimbările climatice:
Reducerea folosirii combustibililor fosili și tranziția către energia regenerabilă și ecologică;
Guvernele trebuie să ofere mai mult sprijin comunităților pentru a reduce poluarea și consumul de combustibili fosili. Și trebuie să se asigure că alternativele de energie verde și regenerabilă sunt accesibile tuturor persoanelor care vor să le utilizeze;
Promovarea transportului public ca metodă de reducere a emisiilor. Acest lucru i-ar ajuta pe oameni să aibă acces în continuare la locul de muncă și de învățat chiar și în timpul evenimentelor de vreme extremă;
Toată lumea, inclusiv părinții, cadrele didactice și liderii trebuie să înțeleagă cum climatul afectează drepturile copiilor, precum și dreptul copiilor de a participa la decizii despre climat.