Anul 2022 vine cu vești bune care-i bucură atât pe cei mici, cât și pe cei mari. Bugs Bunny și gașca lui revin pe Cartoon Network începând de luni, 10 ianuarie.
Zilnic, începând cu ora 14:10, se va difuza serialul Lumea Looney Tunes. Bugs Bunny, Duffy Duck, Tweety și prietenii lor sunt pregătiți să pornească în noi aventuri. Dacă până acum serialul a fost difuzat pe Boomerang, de acum el va putea fi urmărit pe Cartoon Network.
Reprezentanții postului de televiziune au împărtășit cu noi câteva din aventurile pe care le vor avea personajele din serialul Lumea Looney Tunes. „Daffy şi Porky caută comorile din Templul Păsării-Maimuţă. Marvin Marţianul revendică o planetă „în numele planetei Marte”. Dar, când înfige steagul, se întâmplă ceva neaşteptat. Yosemite Sam se întrece cu Bugs Bunny la skanderbeg”, transmit reprezentanții Cartoon Network.
O altă aventură începe atunci când se ia curentul. Bugs Bunny pornește spre singura casă unde vede lumină și anume castelul înfricoșător de pe deal. Elmer Fudd încearcă să îl prindă pe Bugs, însă iepurele îl așteaptă cu o surpriză. Despre ce este vorba veți putea afla urmărind serialul. În alt episod Bugs Bunny vrea să se dea în tiribombe, dar Yosemite Sam nu îl lasă. Asta deoarece este prea scund. Bugs Bunny se supără și încearcă să-l păcălească. Sylvester dă de Tweety la zoo, dar nu reuşeşte să-l mănânce din cauza nebuniei din jur.
Premiera serialului Lumea Looney Tunes pe canalul Cartoon Network va avea loc, așa cum spuneam, în data de 10 ianuarie, la ora 14:10. Aventurile lui Bugs Bunny, Duffy Duck, Tweety și a prietenilor lor vor putea fi urmărite zilnic de la aceeași oră.
Despre Cartoon Network
Cartoon Network este o divizie WarnerMedia și televiziunea de desene animate numărul 1 la nivel mondial, oferind cel mai bun conținut original pentru copii și familii, cu seriale precum Ben 10, Craig și dumbrava, Steven Univers, Uimitoarea lume a lui Gumball, Fetițele Powerpuff sau Aventurile fraților urși. Urmărit în 187 de țări, în peste 450 de milioane de case și în 33 de limbi, Cartoon Network inspiră următoarea generație de creatori și inovatori prin implicarea publicului său la granița dintre creativitate și tehnologie. Inițiativele sale sociale premiate, cum ar fi Cartoon Network Clubul Prieteniei, sunt resurse recunoscute și deseori utilizate de copii și adulți care caută ajutor în rezolvarea problemelor de bullying.