La momentul suspendării competițiilor școlare, urmau să se organizeze: 78 de olimpiade naționale, 67 de concursuri naționale, 171 de concursuri educative cu finanțarea Ministerului Educației. De asemenea se organizau și 150 de concursuri educative naționale și 1.839 de concursuri regionale și interjudețene fără finanțarea Ministerului Educației. În condițiile în care descentralizarea este un deziderat general susținut de către cea mai mare parte a societății, analiza celor peste 2.000 de concursuri regionale/interjudețene/naționale se va face într-o manieră profesionistă și responsabilă. Ministerul Educației susține într-un fel sau altul orice activitate care poate genera un plus de pregătire în rândul elevilor.
De vină e pandemia
Din păcate, contextul epidemiologic nu permite reluarea tuturor acestor competiții în condiții de siguranță, motiv pentru care principiul care a stat la baza primei selecții a fost prioritizarea participării României la competițiile internaționale anunțate pentru anul 2022. Toate competițiile listate în prima etapă sunt competiții care prevăd etape internaționale.
În perioada următoare, listele competițiilor vor fi actualizate cu alte olimpiade și concursuri care nu prevăd etape internaționale, dar au tradiție și participare națională în sistemul de învățământ preuniversitar, precum olimpiadele de istorie sau de limba și literature română.
De asemenea, metodologia-cadru, regulamentele specifice de organizare și desfășurare și calendarul competițional vor fi adaptate contextului și vor fi trimise spre publicare în cel mai scurt timp.