Meseria este brățară de aur. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au avut îndeletniciri care le-au permis să își câștige existența. Astăzi sunt atât de multe oferte pe piață încât nu mai știm exact ce responsabilități are fiecare angajat. La ŞTIRI PENTRU COPII vă povestim în fiecare săptămână despre o meserie, pentru a vă ajuta să vă orientați în viitoarea carieră. Astăzi vă prezentăm o meserie care aduce bucurie copiilor. Noi am stat de vorbă cu Moș Crăciun pentru a afla mai multe detalii despre meseria sa. Iată ce am aflat.
Având în vedere că se apropie perioada de sărbători, noi, cei de la ȘTIRI PENTRU COPII, ne-am gândit să vă prezentăm o meserie tematică. După o mulțime de scrisori am reușit să obținem un interviu în exclusivitate cu nimeni altul decât Moș Crăciun! Iată ce a avut să ne zică unul dintre cele mai iubite personaje despre cum este să vizitezi toată lumea într-o singură seară.
Pentru început trebuie să clarificăm câteva lucruri. De-a lungul istoriei nu a existat un singur Moș Crăciun, ci trei. Am putea să considerăm Crăciunul ca o afacere în familie pentru aceștia. Totuși, ei nu trimit cadouri pentru bani, ci pentru zâmbete. Nimic nu este mai frumos pentru Moșu’ decât să ne vadă fericiți.
Moș Crăciun din prezent are respectabila vârstă de 821 de ani. În prezent, el îl pregătește pe fiul său să îi preia funcția. De asemenea, mai ales în această perioadă, el face toate pregătirile pentru noaptea dintre 24 și 25 decembrie. Împreună cu cei 4.439 de spiriduși ai săi, Moș Crăciun se va asigura că și în acest an, copiii cuminți vor primi ce își doresc.
Vorbind de spiriduși, știați că există spiriduși băieți și spiriduși fete? Aceștia sunt mâna dreaptă a lui Moș Crăciun și se asigură că cei mici primesc doar jucării de calitate. Pentru a deveni spiriduși, ei trebuie să treacă prin mai multe probe pentru a-și dovedi aptitudinile. Testul final este legarea unei fundițe perfecte cu ochii închiși. Voi ați putea să deveniți spiriduși?
În fiecare iarnă, milioane de copii de pe tot globul îi scriu scrisori lui Moș Crăciun. Pentru un om obișnuit ar fi imposibil să le citească pe toate. Totuși, Moșu’ este deosebit. El citește scrisorile în timp ce ele sunt scrise. Vă vine să credeți? Mai apoi, odată ajunse în Laponia, scrisorile sunt depozitate într-o cutie poștală specială de dimensiunea unei case. Acolo, elfii sunt responsabili de sortarea lor în funcție de locul de unde vin. Organizându-le, Moș Crăciun știe exact unde să aducă jucăriile.
Mulți părinți îi amenință pe copii că dacă sunt nu sunt cuminți nu va veni Moș Crăciun. Acest lucru nu poate fi mai neadevărat. Conform invitatului nostru, nu există copii răi. Bineînțeles uneori cu toții putem fi neascultători dar asta nu ne face să fim răi. Din fericire, Moș Crăciun ne iubește pe toți în mod egal și ne asigură că vom primi cadourile mult visate.
Totuși, cum reușește Moșul să transporte cadourile în toată lumea? De asemenea, cum ajunge el în locurile fără zăpadă? Pentru început, Moș Crăciun călătorește toată noaptea în sania sa trasă de reni. El a recunoscut că nu reușește să ajungă peste tot în seara de Ajun. Din această cauză, unii copii primesc cadourile abia în dimineața de Crăciun.
Când vine vorba de locurile fără zăpadă, să nu vă imaginați că sania se transformă brusc într-un Jeep. Moș Crăciun nu deține așa ceva. Rezolvarea acestei probleme este una simplă, dar magică. Moșu’ se folosește de puterile sale magice pentru a zbura de la casă la casă fără să fie văzut.
Cu toții știm despre renii lui Moș Crăciun, în special despre Rudolf, cunoscutul ren cu nasul roșu și luminos. Ați fi surprinși să aflați că, de fapt, nu el este renul preferat al Moșului. Conform lui Moș Crăciun, Rudolf este răsfățat și dezorganizat. El uită adesea ce are de făcut și încurcă cadourile. Totuși, rolul său este unul foarte important, el fiind lanterna de noapte a Moșului. Denzel este renul preferat al lui Moș Crăciun deoarece este muncitor și cuminte.
După cum vă puteți imagina, acești reni nu sunt reni obișnuiți, ci reni magici. Din această cauză și dieta lor este una deosebită. Mâncarea preferată a renilor sunt acadelele fără băț. Moșul se folosește de ele pentru a-i motiva pe reni în noaptea de Crăciun. De asemenea, ei sunt mari fani de marțipan. Totuși, o dietă bazată doar pe dulciuri nu este sănătoasă. Din această cauză, renii iubesc să mănânce și ciorbiță la prânz. Moșul ne-a povestit că renii mănâncă atât de multă ciorbiță încât uneori nu mai au loc și pentru felul al doilea. Oare mâncatul de ciorbiță la prânz este secretul puterilor magice?
Chiar dacă perioada de sărbători este foarte agitată pentru el, restul anului este destul de relaxant. Moș Crăciun ne-a povestit că își petrece perioada verii pe plajă, la soare. Se pare că până și Moș Crăciun iubește să se relaxeze și să facă baie în apa sărată a mărilor și a oceanelor. Cine știe, poate v-ați întâlnit o dată cu el fără să vă dați seama. Moșu’ ne-a povestit că merge la mare chiar cu Iepurașul de Paște. Aparent, cei doi sunt prieteni foarte buni, chiar dacă nu sunt de acord când vine vorba de unele lucruri.
Acesta a fost interviul nostru pentru astăzi. Sperăm că ați aflat lucruri interesante despre viața lui Moș Crăciun. Pentru mai multe detalii despre cum își face treaba dar și despre ce și-ar dori el dacă și-ar putea scrie singur o scrisoare fiți siguri să urmăriți interviul video de pe canalul nostru de YouTube. Noi vă reașteptăm săptămâna viitoare cu o nouă meserie interesantă. De asemenea, dorim să îi mulțumim domnului Ionuț Marian Pîrvulescu pentru acest interviu.
Sursă foto: ka-99.top, people.com