Cele mai interesante plante din lume. Planta de cereale Zostera marina
Azi, la rubrica despre cele mai interesante plante din lume, vorbim despre Zostera marina, o plantă de cereale. Ea este cu adevărat interesantă deoarece crește în mare și a devenit un ingredient ce revoluționează alimentația.
După patru ani de cercetare în tăcere, Ángel León, numit și „bucătarul mării, a anunțat descoperirea unei plante pline de proprietăți nutritive. El a reușit să o planteze și să și recolteze cerealele pe care Zostera marina le face. Bucătarul își dorește ca lumea să privească marea, care ocupă trei sferturi din planetă, ca pe o comoară plină de oportunități.
Cerealele pe care planta Zostera marina le face sunt, conform bucătarului, „foarte interesante din punct de vedere gastronimic”. Vorbim despre un aliment versatil care poate fi folosit chiar și pentru a face făină. Apoi, din făina obținută, pot fi făcute paste sau chiar pâine. Ángel León visează la oportunitățile pe care această „cereală de mare” le poate oferi în locuri atât de lipsite de resurse gastronomice precum Africa. „Totul este nou. Ne aflăm în fața unor noi căi. Este o oportunitate prețioasă pentru natură, pentru ființe umane. Începe un drum frumos”, spune el, conform efeagro.com.
Zostera marina, planta cu o mulțime de proprietăți
Cercetătorii au efectuat studii pe aceste cereale marine. Spre exemplu, au fost realizate studii în comparație cu orezul comun sau cu cereale cultivate pe uscat. Vorbim despre orz, grâu, ovăz sau porumb. Rezultatele au arătat că boabele obținute de la Zostera marina conțin mai multe proteine de înaltă calitate (13%). De asemenea, conțin și mai mulți carbohidrați (82% din care mai mult de 50% amidon). Pe de altă parte, cerealele plantei marine conțin mai puțin de 2% grăsimi.
Un alt aspect interesant este că această cereală conține vitaminele A și E, vitamine pe care nu le mai are nici o altă cereală. În plus, boabele de Zostera marina au și concentrații ridicate de vitamina B. Ele mai au și niveluri mari de acizi, cum ar fi omega 3 și 6, aminoacizi care nu se găsesc în cerealele obișnuite și chiar o porție mare de glucoză.
Potrivit echipei lui Ángel León, cultivarea acestei plante ar putea fi benefică și pentru sănătatea planetei. Asta datorită proprietăților de regenerare a habitatului și a potențialului de regenerare a zonelor umede de coastă și a pajiștilor de iarbă de mare. Zostera marina este o plantă care are mai puține nevoi față de cerealele obișnuite și este și mai productivă. Este o plantă perenă, deci nu este necesară plantarea ei de fiecare dată. Producția estimată în sălbăticie este de cinci – șapte tone la hectar, similară cu producția altor cereale. „În plus, nu are nevoie de pesticide, deoarece nu există dăunători, nu suferă de boli cunoscute și nu necesită îngrășăminte”, explică echipa lui Ángel León. În plus, planta este benefică și pentru specii precum căluții de mare sau creveții. Zonele de Zostera marina reprezintă un loc de refugiu pentru reproducere.