Toți copiii trebuie să știe. Sfaturi utile pentru utilizarea rețelelor sociale
Copiii au multe de învățat din cele rele care li s-au întâmplat adulților. Un studiu global realizat de Kaspersky arată faptul că 3% dintre utilizatorii rețelelor sociale au fost sancționați la locul de muncă sau și-au pierdut jobul din cauza postărilor pe rețelele sociale. În întreaga lume, mai mult de unul din cinci (22%) oameni și-a exprimat un punct de vedere emoțional în social media pe care a ajuns să îl regrete mai târziu. Chiar daca cei mici nu sunt dați afară din școli, iar locul de muncă nu și-l pot pierde, pentru ca nu lucrează, ei trebuie să fie atenți la ce transmit în mediul online. Indiferent că vorbim de Facebook, Instagram, TikTok, sau alte rețele, iată niște sfaturi utile pentru utilizarea rețelelor sociale.
Internetul este o invenție care a schimbat complet modul în care ne trăim viața. Acum avem șansa de a comunica non-stop cu oameni de pe tot globul. Această posibilitate de a posta non-stop ne face pe mulți dintre noi să nu mai fim atenți la conținutul postărilor noastre și, de multe ori, uităm că cei cu care discutăm pe internet sunt oameni la fel ca noi.
56% dintre utilizatorii rețelelor sociale din întreaga lume sunt activi de peste un deceniu. În tot acest timp petrecut pe internet, mulți dintre aceștia au postat măcar o dată ceva ce au regretat ulterior. Aceste postări i-au făcut să piardă respectul altora, prietenia, și, în unele cazuri, chiar și locul de muncă.
Unele postări te fac să-ți pierzi prietenii sau chiar locul de muncă
Conform unui studiu global realizat de Kaspersky, 3% dintre utilizatori au avut probleme la locul de muncă din cauza postărilor lor. Acest lucru probabil nu este foarte relevant pentru copii. Totuși, cei mici trebuie să înțeleagă cât mai repede că orice postăm pe internet poate avea consecințe. 16% dintre participanți au relatat că s-au certat cu cineva apropiat din cauza comentariilor pe care le-au distribuit online.
În întreaga lume, 22% din oameni și-au exprimat un punct de vedere emoțional pe rețelele de socializare. Ulterior, ei au ajuns să regrete această decizie. Acest procent crește la 29% când vorbim de persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 34 de ani.
De asemenea, 12% dintre utilizatorii rețelelor sociale evidențiază că și-au exprimat un punct de vedere politic pe care l-au regretat ulterior. Aproximativ același procent (13%) recunoaște că a folosit un limbaj nepotrivit pe rețelele de socializare. Australienii (25%) și americanii (22%) sunt cei mai predispuși la a avea un limbaj negativ.
Postările negative sunt cu atât mai grave cu cât persoana care le postează este mai cunoscută. În 2021, cântăreața Billie Eillish și-a cerut scuze după ce pe TikTok au apărut imagini realizate cu câțiva ani în urmă, pe vremea când era mult mai tânără, în care aceasta apărea folosind o insultă rasială și batjocorind accentele celor care nu vorbesc engleză.
Postările îți pot compromite siguranța online
Când ne gândim la efectele postărilor online nu ne gândim doar la posibilitatea de a jigni sau de a stârni controverse. Ele pot compromite identitatea și securitatea online a utilizatorului. Am postat online ceva care prezintă locul în care ne aflăm sau dacă suntem în vacanță? Am postat un nume de familie care ar putea fi folosit împotriva unui utilizator într-un furt de identitate? Este foarte important să ne gândim la ceea ce postăm, astfel încât să ne putem bucura de rețelele sociale la maximum și în siguranță.
Conform Kaspersky, 58% dintre oameni iau în considerare implicațiile asupra familiei atunci când postează. Când vine vorba de prieteni, 55% dintre oameni se asigură că ce publică online nu îi va afecta pe cei apropiați. Interesant este că 43% dintre utilizatori nu iau în considerare consecințele asupra angajatorilor actuali sau viitori atunci când postează.
Ce sfaturi ne oferă compania Kaspersky
Să împărtășești un gând cu prietenii virtuali poate părea o idee bună pe moment. Totuși, noi trebuie să ne gândim mereu la modul în care va fi percepută acea postare de alții. Este mai bine să nu postăm ceva dacă riscăm să ne afectăm prietenii, familia sau să ne compromitem munca.
Cheia este să tratăm pe toată lumea cu respectul pe care ni l-am acorda în viața reală. Mediul online are câteva efecte bizare asupra modului în care ne raportăm la comunicare. Nevăzând fața celui cu care discutăm, noi nu putem ști cum se simte în legătură cu ce spunem.
Kaspersky a creat o campanie de educare în acest sens. Cei curioși pot accesa sfaturile companiei de securitate folosind acest link. Informându-vă veți știi mereu cum să rămâneți în siguranță online și cum vă puteți bucura de conectivitatea incredibilă a rețelelor de socializare.