Calendarul Pirelli 2022. Cel mai așteptat calendar a fost lansat în sfârșit
Calendarul Pirelli 2022, cel mai așteptat calendar din lume, a fost lansat în sfârșit. Ediția din acest an marchează aniversarea a 150 de ani de la înființarea companiei italiene de cauciucuri. Iată mai multe detalii.
Compania Pirelli este unul dintre cei mai renumiți producători de cauciucuri din lume. Ea a fost fondată în anul 1872. Știați, însă, că pe lângă cauciucuri, ea lansează și unul dintre cele mai așteptate calendare? Calendarul din acest an este unul cu adevărat special, el marcând aniversarea a 150 de ani de la înființarea companiei.
Titlul celui mai așteptat calendar este On The Road. El reprezintă o celebrare a starurilor muzicii internaționale din anii 1960 și până în prezent. Toate pozele sunt realizate de Bryan Adams. Prezentarea calendarului a fost cu adevărat inedită, ea fiind în cadrul unui eveniment digital care a avut loc pe data de 29 noiembrie.
Un cântăreț și un fotograf de succes
Bryan Adams nu este doar un cântăreț de succes. În ultimii ani el și-a consolidat și reputația de fotograf. Prin fotografiile din On The Road el a surprins viața artiștilor din turneu. Aceasta este și tema piesei cu același nume pe care muzicianul a compus-o pentru calendar și care va fi inclusă pe următorul său album.
Pe platoul Calendarului, muzicienii retrăiesc momentele din viața de turneu, de la tensiunea resimțită înaintea unui spectacol, la pauzele dintre repetiții și concerte, până la călătoriile pe distanțe lungi, dintr-un oraș în altul și singurătatea din camerele de hotel. Bryan Adams se identifică cu aceste experiențe și, pentru prima dată în istoria Calendarului, fotograful face parte din distribuție.
Fotografiile au fost realizate în trei zile
Alături de Bryan se alătură alți zece artiști de renume mondial de diferite vârste, genuri muzicale și parcurs profesional. Este vorba despre Cher, Grimes, Jennifer Hudson, Normani, Rita Ora, Bohan Phoenix, Iggy Pop,
Sasweetie, St. Vincent și Kali Uchis. Fotografiile au fost realizate vara trecută, în doar trei zile. Locațiile au fost Teatrul Palace din Los Angeles, hotelul Chateau Marmont de la Hollywood și hotelul Scalinatella din Capri, Italia.
Bryan Adams a urmărit să surprindă trăsăturile distinctive ale artiștilor. Cele douăsprezece luni ale calendarului sunt prezentate pe mai mult de 160 de pagini și peste 70 de portrete și scene.
„Ar fi foarte, foarte greu să cuprindem în doar câteva zile tot ce se întâmplă într-un turneu. Așadar, ceea ce am încercat să fac a fost să prezint unele dintre aspectele acestuia… de exemplu, muzicienii nu văd niciodată cu adevărat partea din față a clădirii, ei văd partea din spate a clădirii, noi vedem ușa scenei, vedem zona din culise, vedem subsolul unei clădiri… de la ușa scenei te duci la ușa mașinii la ușa hotelului la ușa trenului la ușa autobuzului, deci sunt o grămadă de uși, dar mereu e vorba despre călătorie…,” explică Bryan Adams.
În cazul în care sunteți curioși, pe site-ul oficial al calendarului, puteți găsit înregistrarea prezentării și poveștile și personalitățile Calendarului Pirelli 2022. De asemenea, aici puteți explora și istoria celui mai cunoscut calendar prin videoclipuri originale, interviuri, fotografii și texte.