„Aleea Sfincșilor” a fost inaugurată în Egipt. Cel mai nou muzeu în aer liber
„Aleea Sfincșilor” a fost inaugurată recent în Egipt. Pasionații de istorie vor avea acum șansa să vadă sute de statui impresionante de sfincși cu cap de berbec și corp de leu. Iată mai multe detalii.
Veste bună pentru pasionații de istorie și de mitologie egipteană. „Aleea sfincșilor”, cel mai nou muzeu în aer liber din Karnak, Egipt, a fost inaugurat.
Vizitatorii vor avea șansa să vadă statui impresionante de sfincși cu cap de berbec și corp de leu, recent renovate, vechi de 3.500 de ani. Deschiderea oficială a avut loc joi, 25 noiembrie. Toate aceste statui sunt situate pe aleea care duce la templul zeului Amon-Ra.
Ceremonia de inaugurare a fost grandioasă. Cel care a dat startul acestui eveniment a fost chiar președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi. Participanții au avut șansa să admire atât statuile, cât și momentele artistice pregătită de organizatori.
Complexul face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO
Ministerul Turismului din Egipt a asigurat că scopul este de a transforma complexul într-un adevărat muzeu în aer liber. Această declarație vine în contextul în care sectorul turistic egiptean angajează două milioane de egipteni. El este responsabil pentru 10% din venitul țării.
Karnak este un complex vast de temple. Acesta se află la nord de Teba, adică orașul Luxor de astăzi, și este înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO. Din Egipt mai sunt înscrise în patrimoniu și necropolele din Valea Regilor și Valea Reginelor.
Anual, milioane de turiști vizitează siturile arheologice ale Egiptului antic. De acum, ei se vor putea bucura de spectacolul „Aleii sfincșilor”. Aceasta se întinde pe o distanță de trei kilometri, conectând templul din Karnak de cel din Teba antică. Cea din urmă a fost în timpul Regatului de Mijloc și a Noului Regat capitala Egiptului. Teba antică era considerat orașul zeului Amon.
Sutele de statui de animale mitologice au fost descoperite în anul 1949. La mijlocul anului 2020, ele au fost subiectul unei adevărate controverse. Patru sfincși fuseseră aduși și instalați în Piața Tahrir din Cairo, capitala țării.