Vans este unul dintre cele mai purtate branduri atunci când vine vorba despre încălțăminte sport. În articolul de astăzi vom afla mai multe despre cum a luat naștere acest brand. Și de ce este atât de cunoscut și de bine vândut chiar și după 55 de la apariția primei perechi de încălțăminte.
Vans a luat naștere în anul 1966, pe data de 16 martie, în orașul Anaheim, din statul american California. Compania a fost fondată de către frații Paul și Jim Van Doren. I-au ajutat doi prieteni, Gordon Lee și Serge Delia. În ziua în care s-au pus în vânzare primele perechi, doar 12 clienți au venit să cumpere. Primul model era denumit Authentic.
Inițial acești pantofi au fost creați special pentru skateri. Skateboardingul este un sport originar din Statele Unite.
Off the wall
Logoul Vans este chiar numele brandului. Dar linia de la V este prelungtă la final și poate fi asemănată cu semnul radical din matematică. Sub V se află literele ANS. Se pare că Mark Van Doren avea 13 ani când a gândit acest design pe care dorea să-l aplice pe skateboardul său. ”Off the wall”, sloganul Vans, tradus cuvânt cu cuvânt în limba română, înseamnă „de pe perete”. Acesta se referă la schemele făcute de către skateboarderi în piscinele goale, în momentul în care aceștia se desprindeau de pereții bazinului și, pentru câteva momente, erau în aer.
O nouă eră
Vans #95, cunoscuți și sub denumirea de Era, este printre cele mai cunoscute modele de încălțăminte ale acestui brand. Cu o combinație de culori între roșu, albastru și talpa albă, această pereche a devenit foarte purtată printre cei care practicau skatebordingul.
O altă pereche foarte cunoscută și des purtată și în ziua de astăzi este Vans #36 Old Skool. Perechea originală avea o combinație de alb cu negru. În prezent există mai multe combinații de culori fac ușor de asortat oricărei ținute. Tot odată cu lansarea acestui model apare și faimoasa dungă pe ambele părți ale papucului (acel sidestripe), intițial denumită„jazz stripe (dunga jazz)” care a devenit o emblemă și cu ajutorul căreia recunoști brandul. Urmează perechea #98, cea fără șireturi, cunoscută în engleză și sub denumirea de Slip-On. În general, materialele folosite pentru confecționarea lor sunt pielea întoarsă, pânza de foarte bună calitate și talpa din cauciuc, care poate fi cu platformă sau fără. Modelul Sk8-Hi sau #38 este perechea care acoperă glezna și care îi ajuta pe skateri să nu se rănească.
Creativitatea este cuvântul cheie atunci când vine vorba despre Vans. În prezent brandul s-a extins. Pe lângă încălțăminte sport, compania mai creează și alte piese vestimentare. De exemplu: geci, căciuli, șosete, tricouri, hanorace sau rucsacuri, toate purtând același logo.
Una dintre cele mai interesante colecții ale brandului este cea în parteneriat cu MoMA (Museum of Modern Art-Muzeul de Artă Modernă). Colaborarea a presupus ca pe fiecare pereche de încălțăminte sau alt articol vestimentar, să apară câte o operă de artă cunoscută. Printre operele de artă folosite în colecție se numără „Strigătul” lui Edvard Munch, „Persistența memoriei” de Salvador Dali, „Unul:Numărul 31” de Jackson Pollock sau „Nuferii” lui Claude Monet.
Vans și filmele horror
O altă colecție interesantă este cea în care designul este inspirat din filmele de groază. O colecție proaspăt lansată chiar la sfârșitul anului 2021. Printre filmele alese pentru colecția numită Vans X Horror se numără „The Shining-Strălucirea”. Acesta e făcut după romanul autorului american Stephan King, în regia lui Stanley Kubrick). Coșmar de pe Elm Street (scris și regizat de Wes Craven) sau IT (tot după romanul lui Stephen King), sunt alte filme care au fost sursă de inspirație.
Așadar, chiar și după 55 de ani de când brandul Vans există, este mereu în căutare de idei noi, iar colecțiile îmbină moda cu arta, muzica sau filmul. O pereche de încălțăminte Vans va rămâne mereu la modă, indiferent de ținuta la care aceștia sunt purtați. Este un brand care și-a arătat calitatea și personalitatea în timp.