PAVILION Muzical – prin cartier. Când va avea loc a doua etapă
Organizatorii PAVILION MUZICAL – prin cartier au anunțat perioada de desfășurare a celei de-a doua etape. Elevii și profesorii timișoreni vor avea șansa să participe din nou la diverse activități muzicale. Evenimentul organizat de Asociația Tribul Artistic își propune să aprindă dragostea și interesul pentru muzica clasică și cultură în rândul copiilor. Iată mai multe detalii.
Nu de mult, prima etapă din cadrul proiectului PAVILION Muzical – prin cartier a luat sfârșit. Ea a avut loc în perioada 21 – 23 octombrie 2021 și a fost organizată de Asociația Tribul Artistic (Trib’ Art). În cadrul etapei, copiii din școlile timișorene au avut șansa să participe la diverse activități muzicale alături de profesioniști.
Deși s-au adresat unui public tânăr, momentele muzicale s-au bucurat de un real succes. Micuțul auditoriu s-a lăsat purtat în lumea muzicii de măiestria artiștilor. Chiar dacă pandemia a creat un context dificil prin nevoia de păstrare a distanțării sociale, cu ajutorul tehnologiei, organizatorii au reușit să țină piept obstacolelor.
Când se va desfășura a doua etapă
Datorită succesului primei etape, PAVILION Muzical – prin cartier a anunțat care va fi perioada de desfășurare a celei de-a doua etape. Primul eveniment va avea loc chiar în acest weekend, între orele 10:00 – 12:00. Este vorba despre o întâlnire pe platforma ZOOM ce va avea loc atât sâmbătă, 13 noiembrie, cât și duminică, 14 noiembrie. Întâlnirea va fi coordonată de Angelica Postu, expert în muzicoterapie și muzicoterapeut la Spitalul Universitar de Psihiatrie Charite din Berlin. De asemenea, ea este și fondatoarea Asociației Române de Muzicoterapie.
Participanții vor avea șansă să ia parte la diverse ședințe de metodologie în muzicoterapie și la workshop-uri de muzicoterapie pentru profesori. Scopul acestor întâlniri este de a-i familiariza pe profesori cu tehnici de muzicoterapie și gestionare a emoțiilor. Aceste tehnici sunt de real folos atât în activitatea didactică de la clasă, cât și în viața de zi cu zi.
A doua serie de activități va începe luni, 15 noiembrie, și se va desfășura până joi, 18 noiembrie. De această dată, de coordonare va fi responsabilă Sorina Savii. Ea este de profesie muzician în cadrul Operei Române din Timișoara. Artista va susține în diferite școli din Timișoara (Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Colegiul Național Bănățean) workshop-uri de percuție pentru profesorii de muzică. De asemenea, la final acestora li se vor dărui diverse instrumente muzicale de percuție.