Alertă pentru părinți. Efectele secundare ale vaccinului anti – Covid la copii
Luna trecută Administrația pentru Alimente și Medicamente a autorizat vaccinul Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între cinci și 11 ani. La fel ca la adulți, în urma administrării pot apărea așa numitele reacții adverse. În continuare vă spunem care sunt efectele secundare ale vaccinului anti – Covid care se administrează la copii.
Cantitatea de vaccin care le este administrată copiilor este mai mică decât cea administrată adulților. Cei mici primesc 10 micrograme de vaccin în loc de 30 micrograme, ca în cazul adulților. Acest lucru face ca această categorie de vârstă, cinci – 11 ani, să prezinte mai puține efecte secundare. Totuși, există câteva efecte care pot apărea. Iată care sunt cele mai frecvente efecte secundare apărute în rândul copiilor care au participat la studiul clinic al Pfizer.
Cel mai răspândit efect secundar, conform businessinsider.com, a fost oboseala. Aceasta a fost raportată de o treime de copii după prima sau a doua doză. Un sfert din cei imunizați au raportat, după administrarea oricărei doze, dureri de cap. După cea de-a doua doză copiii au semnalat mai multe efecte secundare. Printre acestea se numără durerile musculare, frisoanele și febra. Vărsăturile sunt un alt efect secundar apărut la copiii cu vârste cuprinse între cinci și 11 ani. El a avut aceeași rată de apariție (2%) după prima doză la fel după a doua.
Diferențe între efectele secundare ce apar la copii și cele ce apar la adulți
În timp ce adulții au raportat mai multe dureri de cap și oboseală, cei mici au avut mai multă roșeață și mai multe umflături în zona unde a fost făcută injecția. Copiii participanți la studiu au spus că au simțit mai multă durere la locul de injectare după prima doză (74%) decât după a doua (71%). În rândul adulților aproape jumătate dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani au raportat oboseală după prima doză Pfizer, iar aproximativ 60% au raportat oboseală după a doua. Durerile de cap au fost, de asemenea, frecvente. 42% dintre adulții din aceeași grupă de vârstă au raportat o durere de cap după prima doză și 52% după a doua.
Efectele secundare mai ușoare ale copiilor au fost similare cu cele raportate în rândul persoanelor mai în vârstă (cu vârste de peste 56 de ani) în studiile clinice ale Pfizer. Adolescenții și adulții mai tineri, pe de altă parte, se confruntă de obicei cu efecte secundare mai intense și mai frecvente după injecții.
Important de precizat este că efectele secundare ușoare sau moderate sunt normale. Ele apar în cazul oricărui vaccin. Iată care este explicația. Vaccinul este menit să determine organismul să producă anticorpi împotriva coronavirusului. Practic, injecția conține un virus inactiv. Sistemul nostru imunitar nu știe însă să facă deosebirea între o infecție reală și un răspuns indus de vaccin. Dar încearcă să ne protejeze eliberând anticorpi. Când aceștia încep să se manifeste, luptând cu „dușmanul”, oamenii dezvoltă adesea febră, dureri musculare, oboseală sau dureri de cap. Este modul firesc al corpului uman de a răspunde la ceea ce se întâmplă în interior.