COMORILE MUZEELOR. Uliul porumbar, exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Banatului
Din colecția Muzeului Național al Banatului vă prezentăm astăzi uliul porumbar. Exponatul prezentat aparține Colecției de Ornitologie „Dionisie Linția”, formată în cea mai mare parte din colecția personală a lui Dionisie Linția.
Uliul porumbar este exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Banatului. Exemplarul expus e femelă și a fost colectat în 26.10.1928 din Timișoara – Casă Verde. „Uliul porumbar este o specie comună în toată regiunea temperată și subpolară a emisferei nordice a Terrei. Habitatul specific constă în păduri de foioase sau conifere unde poate captura păsări de talie mică sau specii de porumbei. Acestea reprezintă hrana primară a uliului porumbar.
Femela este mult mai mare decât masculul, cu o anvergură mai mică decât cea a șorecarului comun, dar pare mai robustă. Se remarcă aripile relativ scurte și coada lungă, cu penajul subcodal alb și stufos. Penajul masculului este asemănător cu al femelei, dar are mici diferențe de nuanță. Coada este de culoare gri cu benzi negre pe transversală, iar vârful cozii negru. Ciocul este negru și încovoiat cu baza galbenă, iar capul de culoare gri cu sprânceană albă. Lungimea corpului este de 55 – 61 cm, iar anvergura aripilor este de 98 – 115 cm, cu o masă corporală de 631 – 1364 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 11 – 12 ani”, se arată pe pagina de Facebook a muzeului.
Mai multe despre uliul porumbar
Muzeul Național al Banatului a oferit mai multe informații cu privire la această specie. Uliul porumbar este în general o specie sedentară, adică nu migrează în timpul iernii, deși poate efectua migrații în funcție de scăderea temperaturii în anotimpul rece din zonele înalte la cele de câmpie. Răspândirea speciei este vastă, pe toate continentele nordice, respectiv America de Nord, Europa și Asia, acolo unde există habitate de pădure de toate tipurile. Atât cu frunze căzătoare, cât și de conifere.
„Cuibărește solitar, de obicei în arbori cu coronamentul bogat, cum sunt stejarii sau brazii, dar poate cuibări și în regiuni mai joase, în zone din apropierea trupurilor de apă, în sălcete sau plopi albi și negri. Perechile sunt monogame și se formează de obicei pe toată durata vieții, perioada de cuibărit desfășurându-se în lunile mai – august. Puii sunt hrăniți de ambii părinți până învață să zboare și devin independenți. Hrana constă de obicei din păsări de talie mică sau porumbei sălbatici, dar prinde adesea și rozătoare, reptile și chiar amfibieni. Ulii porumbari devin activi pentru reproducere din al doilea an de viață”, se mai arată în postare.
Principala cauză a reducerii numărului de ulii porumbari din Europa este pierderea sau defrișarea pădurilor din zonele coliniare și montane. De asemenea, incendiile și utilizarea pesticidelor au provocat scăderi majore în rândul populațiilor țărilor europene și nord – americane.
Despre Dionisie Linția
Uliul porumbar de la Muzeul Național al Banatului face parte din Colecția de Ornitologie „Dionisie Linția”. Ea e formată în cea mai mare parte din colecția personală a lui Dionisie Linția și e păstrată la Secția de Științele Naturii din cadrul muzeului. Dionisie Linția (1880 – 1952) s-a născut în comuna Cacova, județul Caraș – Severin, din familie de învățători renumiți. Pe lângă meseria sa de bază, cea de profesor, Dionisie Linția și-a dedicat majoritatea timpului vânătorii, conservării, colectării și preparării păsărilor din sudul Banatului. În 1937 a donat Municipiului Timișoara cea mai mare și mai complexă colecție de păsări din România. Ea se păstrează și astăzi la Secția Științele Naturii a Muzeului Național al Banatului.
Dicționar
Robust: care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos;
Solitar: care trăiește sau căruia îi place să trăiască singur, izolat, departe de societate;
Sălcet: loc acoperit cu (pădure de) sălcii.
Sursă foto: facebook.com/Muzeul Național al Banatului
COMORILE MUZEELOR. Povestea călărețului de teracotă și cum a rămas în urmă doar calul