Muzeul Pop-Up Generația Millenials. Expoziția adolescenței tinerilor adulți ajunge în Timișoara
Muzeul Pop-Up Generația Millenials ajunge în Timișoara la Iulius Town. Cei curioși vor avea șansa să participe la o călătorie în timp în anii 90′ pe vremea când tinerii adulți de astăzi își petreceau adolescența. Iată mai multe detalii.
Iulius Town aduce în Timișoara Muzeul Pop-Up Generația Millenials. Timișorenii vor avea șansa să învețe mai multe despre generația Y, cunoscută sub denumirea populară de Millenials sau „Peter Pan”. Aceasta este, posibil, cea mai analizată și disputată categorie demografică din prezent.
Expoziția va fi organizată sub forma unui ansamblu artistic contemporan. Acesta va recrea scene din experiențele iconice, gusturile culturale, senzațiile, obiectele și amintirile care aparțin copiilor născuți în perioada 1980 – 1995. Evenimentul va avea loc simultan atât în Timișoara cât și în Suceava și va fi deschis până la finalul anului.
Adolescența tinerilor adulți de astăzi
Vizitatorii vor avea șansa să treacă printr-o capsulă a timpului a ultimilor 30 de ani. Va fi prezentat avansul tehnologic la care am fost martori dar și repere culturale precum Michael Jordan, Backstreet Boys sau Cartoon Network. De asemenea, vom putea privi și modul în care era percepută școala și viața socială a începutului de secol.
Expoziția este gândită ca o desfășurare prin diferite camere tematice interactive. Acestea vor include o colecție de instalații, construcții decorative și colecții de amintiri ce recompun fidel adolescența milenialilor care între-timp au ajuns adulți.
Cea mai educată generație din istorie
Generația Y (care a urmat Generației X) reprezintă 25% din populația lumii. Ei au primit denumirea de Millenials în anul 1987 după ce a fost folosită de autorii William Strauss și Neil Howe. Pe atunci, copiii născuți în 1982 mergeau pentru prima dată la grădiniță. La scurt timp mass-media a preluat acest nume datorită maturizării acestora la schimbul de milenii.
9 din 10 mileniali trăiesc în țări cu o economie emergentă. Ei constituie cel mai urbanizat grup de adulți tineri din istorie. În momentul de față au ajuns să reprezinte până la 35% din forța de muncă de pe glob. De asemenea, ei sunt cea mai educată generație din lume.
Expoziția este un proiect inițiat de Asociația ESCU, în parteneriat cu grupul IULIUS. Ea se va desfășura în Timișoara, Iulius Town, în perioada 5 -21 noiembrie. Perioada expoziției din Suceava urmează să fie anunțată.