Unul dintre cele mai frumoase locuri din lume: Plaja Roșie
ȘTIRI PENTRU COPII vă povestește astăzi despre unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Este vorba despre Red Beach, adică Plaja Roșie. Partea interesantă este că plaja chiar este roșie. Cum e posibil așa ceva vă spunem în continuare.
Plaja Roșie este situată în provincia Liaoning din China de Nord, în zona Deltei râului Liaohe, la o distanță de aproximativ 30 de km de orașul Panjin. An de an locul le oferă turiștilor o priveliște incredibilă. Plaja Roșie mai poartă și numele de Panjin Red Beach, Red Seabeach și Home of the Cranes. În ceea ce privește dimensiunea ei, aceasta se întinde pe o suprafață de 600 de hectare, până la mare. Practic, cât vezi cu ochii e numai roșu.
În orice perioadă a anului plaja este frumoasă, însă acum, toamna, e mult mai deosebită datorită unei alge marine care se numește Suaeda salsa. Primăvara aceasta are o culoare verde, iar în lunile de vară planta își schimbă culoarea în portocaliu. Apoi, toamna, devine roșie și chiar violet, scrie promotions.hu. Culoarea roșie a plantei indică faptul că aceasta a ajuns la maturitate și poate fi procesată ca aliment.
Sueda salsa, singura plantă care crește acolo
Priveliștea poate că n-ar fi la fel de minunată dacă pe lângă Sueda salsa ar mai crește și alte plante. Plaja Roșie are un nivel alcalin ridicat, adică conține săruri de sodiu și potasiu, iar din această cauză nici o altă plantă nu poate crește acolo.
Conform idntimes.com, Plaja Roșie este cea mai mare zonă umedă din lume. Pe lângă priveliștea deosebită turiștii pot întâlni și păsări frumoase. Locul găzduiește 260 de specii de păsări, dar și aproximativ 400 de specii de animale. Plaja Roșie este, de asemenea, un loc de reproducere pentru unele specii rare. Unele păsări, precum pescărușul și barza roșie, sunt clasificate ca fiind pe cale de dispariție.