Locuri de poveste din România. După declanșarea pandemiei vacanțele exotice sau în străinătate nu prea vor mai fi posibile. Iar toată atenția se întoarce spre locurile din țară. România e o țară fabuloasă, cu toate formele de relief, care merită să fie descoperită. De aceea, continuăm rubrica noastră despre locuri de poveste din România. Copii, dați-le idei părinților!
Pentru că e toamnă și natura oferă un adevărat spectacol de culori, astăzi vorbim despre Lacul Cuejdel. El se află la 25 km de Piatra – Neamț și este cel mai mare lac de baraj natural din țară. Pe lângă faptul că pădurea din jurul lacului pare a fi pictată de un artist renumit, și lacul în sine e un adevărat spectacol. Ceea ce-l face atât de special sunt trunchiurile de copaci rămase în apă.
„Coline ce se rostogolesc una peste alta, păduri de foioase și pășuni cu turme de oi și apa Cuejdelului zăgăzuită de un versant alunecat peste cursul ei: un peisaj pitoresc al unui lac de munte format nu de mult. Acesta este Cuejdelul, un lac de baraj natural, format în perioada 1978 – 1991, în Munții Stânișoarei. Cu o lungime de 1 km, o suprafață de 12,2 km și adâncimi ce variază între șapte și 14 m, a devenit cel mare lac de acest gen din țară. Un luciu de apă străpuns de trunchiuri de copac, înconjurat din toate părțile de pădure, cu o floră și o faună specifică zonei, această arie naturală protejată se prezintă drumeților drept o oază de sălbăticie, un peisaj ce își schimbă culorile de la un anotimp la altul, impresionând de fiecare dată”, se arată pe site-ul Consiliului Județean Neamț.
Cum ajungem la Lacul Cuejdel
După vizualizarea pozelor e foarte posibil să vreți să vedeți cu ochii voștri lacul. Pentru a-i scuti pe părinți de o treabă vă spunem cum puteți ajunge acolo. Se poate accesa cu mașina pe DN15C până la Crăcăoani și ulterior la stânga pe valea Cracăului până la Magazia pe DC165 (Crăcăoani – Mitocul Bălan). De pe valea Cracăului Negru se ajunge în satul Cracăul Negru și de aici prin pădure până la lac (aproximativ 40 km), scrie piatraneamtcity.ro.
Lacul Cuejdel mai poate fi vizitat urmând traseul: drumul Piatra Neamț – comuna Gârcina (DN15C) – satul Cuejdiu (DC145) – drumul forestier Cuejdiu – Buhalnița. Apoi trebuie să faceți puțină mișcare peste cumpăna apelor din valea Cuejdiului, aproximativ 20 de km, până pe malul drept al lacului. O vizualizare foarte clară a traseului v-o oferă Google Maps. Tot ce aveți de făcut e să intrați aici și să alegeți punctul de plecare.
Dicționar
Colină: formă de relief mai mică decât dealul; colnic, delușor;
Zăgăzuit: barat, îndiguit, oprit pe loc, îngrădit;
Versant: coastă a unui munte sau a unui deal; pantă;
Cumpăna apelor: punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cei doi versanți.