Asociațiile de părinți și elevi cer renunțarea la vacanță
În decursul zilei de ieri a fost depusă la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) o plângere împotriva Ministerului Educației. Asociațiile de părinți și elevi consideră că cei din învățământul de stat sunt discriminați și cer renunțarea la vacanță.
Din cauza situației epidemiologice Ministerul Educației a luat decizia de a le acorda vacanță elevilor. Recuperarea materiei se va face, conform ministrului Sorin Cîmpeanu, începând cu data de 3 ianuarie 2022. Mai multe detalii despre acest subiect găsiți aici.
În timp ce elevii de la stat sunt în vacanță cei de la privat pot face ore online. Acest lucru îi nemulțumește pe părinți. Plângerea depusă la CNCD a fost semnată de Asociația Mame pentru Mame, Federația părinților și aparținătorilor legali din România și Asociația Elevilor din Constanța. „Dat fiind faptul că Ministerul Educației a ales să ignore apelurile noastre repetate, încălcând în mod deliberat drepturile elevilor din sistemul de învățământ de stat, aducem la cunoștință opiniei publice faptul că astăzi, 27.10.2021, am depus plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Împotriva Ministerului Educației reprezentat de ministrul Educației Interimar Sorin Cîmpeanu, Secretarului de Stat Raed Arafat, Coordonatorul CNSU și Guvernului României reprezentat de Premierul Interimar Florin Cîţu”, au scris reprezentanții Asociației Mame pentru Mame, ieri, pe pagina de Facebook.
Asociațiile de părinți cer renunțarea la vacanță. Ei vor ca elevii să desfășoare ore online începând cu 1 noiembrie. „Solicităm pe această cale autorităților care se fac vinovate de această discriminare să remedieze de urgență situația. Și vineri, 29 octombrie, la ședința CNSU, să anuleze vacanța forțată din sistemul public de învățământ. Iar de luni, 1 noiembrie, școlile care pot desfășura orele online să își reia cursurile în acest format”, este solicitarea asociațiilor de părinți și elevi.
„O discriminare inacceptabilă”
Părinții consideră că vacanța reprezintă o discriminare la adresa elevilor din învățământul de stat. „Din data de 25 octombrie 2021 elevii din sistemul public sunt privați de dreptul la educație. Pe când cei din sistemul privat își pot continua studiile în sistem online. Considerăm că este o discriminare inacceptabilă faptul că autoritățile au decis exercitarea dreptului la educație în condiții inegale având în vedere că elevii din sistemul privat vor dobândi mai multe informații, pe de-o parte, iar pe de altă parte le este asigurată și o predictibilitate și o previzibilitate cu privire la parcursul educațional. Pe când cei din sistemul public nu se pot bucura de aceleași condiții de învățământ. Deși peste 2 milioane de elevi din sistemul public au demonstrat deja că pot învăța și în format online”, se mai arată în postare.
După cum spuneam, recuperarea celor două săptămâni se va face începând cu 3 ianuarie. Aceasta este o dată în care elevii trebuiau să aibă vacanță în mod normal. Părinții consideră că această recuperare îi va afecta pe copii. „Am cerut CNCD să constate că instituțiile care fac obiectul prezentei plângeri au săvârșit un act de discriminare grav împotriva elevilor din sistemul de educație publică. Prin utilizarea unui standard dublu între școlile publice și cele private și impunerea unei vacanțe forțate, neplanificate. Vacanță care va fi decontată exclusiv de copiii din sistemul public din vacanța de iarnă. Ceea ce le afectează sănătatea psiho – emoțională și parcursul educațional sub mai multe aspecte”, transmit părinții.
Cum sunt afectați elevii
Iată care sunt aspectele evidențiate în plângere:
Alterarea brutală a procesului educațional optim care prevede însușirea noțiunilor predate din materie, fixarea lor și evaluarea lor pe parcursul unor intervale de timp planificate conform curbei de învățare;
Mutarea activităților de recapitulare și pregătire pentru teze (anunțate începând cu 3 ianuarie) în perioada sărbătorilor de Crăciun ceea ce va transforma această perioadă, una menită să fie pentru odihnă, deconectare și celebrare religioasă sau în familie, într-una de stres și de oboseală. Atât pentru copii cât și pentru părinții lor;
Afectarea șanselor elevilor din școlile publice la examenele naționale pentru admiterea la liceu sau pentru susținerea Bacalaureatului și a examenelor de intrare la facultate în raport cu elevii din școlile private, din moment ce primii vor fi fost supuși unui parcurs educațional alterat pe când cei din urmă își vor fi continuat studiile conform planificării;
Pagube de ordin financiar prin tăierea efectivă a unei porțiuni semnificative din vacanța de iarnă pentru care multe familii au planificat sejururi, excursii precum și activități sportive de iarnă pentru care au fost achitate avansuri de plată la data la care a fost luată decizia impunerii acestei vacanțe cu recuperare din 3 ianuarie. Anularea acestor activități nu numai că îi privează pe copii de relaxarea și mișcarea de care ar fi avut parte dacă ar fi participat la ele. Afectează și bugetul familiilor lor deoarece avansurile nu mai pot fi recuperate la această dată;
Lipsa de predictibilitate și impunerea unui control nedemocratic asupra vieții familiilor cu elevi în sistemul de învățământ de stat.