Un pensionar de 90 de ani e alături de nou-născuți. Donație impresionantă
Ioan Muțiu, un pensionar de 90 de ani, e alături de nou-născuți. Acesta a făcut o donație impresionantă pentru programul de combatere a mortalității infantile. Cu banii primiți Organizația Salvați Copiii a dotat Maternitatea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu cu un echipament necesar pentru micii pacienți.
Echipamentul despre care vorbim se numește ICU Monitor tip NicOne V32 și are 8 canale. Medicii au nevoie de acest aparat pentru a monitoriza activitatea cerebrală a nou-născuților. „Echipamentul medical oferă medicilor capacitatea de a realiza evaluări mult mai precise, cuantificabile neurologic și o mai bună urmărire a progresului micilor pacienți, ceea ce poate face diferența, mai ales în cazul celor născuți înainte de termen”, se arată în comunicatul de presă transmis.
Echipamentul despre care vorbim are o valoare totală de 128.342 de lei. Achiziționarea lui a fost posibilă după ce Ioan Muțiu a făcut o donație de 100.000 de lei. Acesta trăiește în București, însă este originar din comuna Ludoș, județul Sibiu. „Într-un context social complicat, în care presiunea asupra sistemului medical este uriașă, gestul de empatie fără precedent al acestui binefăcător, domnul Muțiu, nu poate fi decât contagios. Îi suntem recunoscători, este o lecție de bine care ne arată, o dată în plus, că solidaritatea este cel mai bun capital”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.
Importanța aparatului
Anul acesta la maternitatea din Sibiu au venit pe lume 2.185 de nou-născuți, dintre care peste 400 prematuri. În 2020 s-au înregistrat peste 3.000de nașteri, dintre care peste 300 premature, iar 334 de copii au fost îngrijiți în secția de Terapie Intensivă neonatală. Echipamentul achiziționat din donația lui Ioan Muțiu poate face diferența între viață și moarte.
„Aparatul permite monitorizarea activității cerebrale a nou-născuților la termen și prematuri, ajutând în principal la diagnosticarea convulsiilor neonatale, dar și la identificarea leziunilor cerebrale asociate diferitelor complicații ale afecțiunilor perinatale, stabilirea gradului de maturitate cerebrală, identificarea impactului unor terapii asupra funcționalității creierului și monitorizarea terapiei anticonvulsivante”, a precizat dr. Livia Ognean, șeful Secției de Neonatologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.
#Investiție în viață
Atât persoanele fizice, cât și companiile pot investi în viața nou-născuților care au nevoie de îngrijire medicală urgentă și performantă. Persoanele fizice au posibilitatea de a dona online, aici, sau prin SMS cu textul SALVEZ la 8844, 2 euro lunar. Companiile care doresc să se alăture o pot face prin încheierea unui contract de sponsorizare, disponibil aici, pe care îl pot trimite către sustinator@salvaticopiii.ro.
În 2021, Organizația Salvați Copiii România a extins programul de combatere a mortalității infantile și în secțiile de pediatrie din spitalele din țară. În prima parte a anulu a fost accelerată dotarea a 20 de unități medicale. Valoarea aparaturii e de 1.000.000 de euro. Primele intervenții de urgență au fost făcute în:
județul Mureș, la Institutul de Urgență pentruBoli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Spitalul Clinic de Urgență Mureș;
în București, la Maternitatea Bucur;
în județul Mehedinți, la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin;
în jud. Tulcea, la Spitalul Județean de Urgență Tulcea.
Totodată, printr-un record de solidaritate socială, Salvați Copiii România a reușit să achiziționeze două ambulanțe de uz pediatric și să demareze lucrările de reparații ale sistemului permanent de energie de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București. Tot aici a ajuns aparatură medicală de ultimă generație, necesară diagnosticării precise și tratamentului de calitate. De asemenea, pentru a oferi mamelor un mediu cât mai curat și copiilor un mediu steril, a fost renovată și modernizată secția OG1 a Maternității Polizu.
Dicționar
Neurologie: ramură a medicinei care studiază formarea, structura, funcțiile și bolile sistemului nervos;
Perinatal: referitor la circumstanțele legate de naștere;