„Încalță un copil de toamnă”. Cum vă puteți alătura campaniei împreună cu MMTCG
Toamna a sosit, iar iarna e aproape și ea. Tricourile sunt înlocuite cu bluze și geci, iar sandalele cu papuci groși. Din păcate nu toată lumea poate face asta. Mulți copii nu au cu ce se încălța, iar asta e cât se poate de trist. Comunitatea Mămici Mai Tari ca Google – MMTCG și Timișoara se alătură campaniei „Încalță un copil de toamnă”, campanie inițiată de Mirela Retegan și Gașca Zurli. Oricine poate lua parte la campanie. Oricine poate încălța un copil acum, când are cea mai mare nevoie. Iată cum vă puteți alătura campaniei.
Campania se desfășoară în perioada 22 octombrie – 22 noiembrie 2021 astfel încât până la 1 decembrie copilașii să primească încălțămintea. De aceasta vor beneficia copiii din asociațiile din Timișoara și Timiș. Este al 3-lea an consecutiv când MMTCG și Timișoara devin “bucățică din inima” Mirelei Retegan. Dacă și tu vrei să te alături campaniei, iată ce ai de făcut.
În primul rând trebuie să știi că se acceptă doar încălțăminte nouă. Cine este interesat să participe la această campanie, este rugat să lase un comentariu la postarea de pe pagina MMTCG, adică aici. „Noi, echipa MMTCG, vă vom scrie și înscrie în chat-uri unde vom comunica direct pentru a ne asigura că papuceii ajung unde trebuie. Nu vă anunțați dacă nu vă veți ține promisiunea în fața unui copil”, este rugămintea reprezentanților comunității MMTCG.
Diverse asociații din Timișoara și județul Timiș vor trimite liste cu numerele de papuci de care au nevoie copiii. Încălțămintea se va cumpăra pe baza listelor primite. Apoi papuceii vor fi trimiși de fiecare donator, prin curier, către asociație. Asta pentru a evita orice deplasare în această perioadă pandemică. După primirea numărului de papucei ce trebuie cumpărat se face dovada trimiterii prin poză în mesaj privat. Asociațiile la rândul lor vor confirma primirea coletelor.
Recomandări
MMTCG le recomandă donatorilor să cumpere încălțămintea în momentul în care primesc numărul pe care îl poartă copilul. De asemenea, se recomandă achiziționarea de bocăncei groși. În colete pot fi adăugate dulciuri, șosete groase, mănuși, fular, căciuli. „Nu se alege copilul pentru care se cumpără pentru că vom avea liste cu sute de copii. Împărțirea se face în mod aleatoriu. Toți copiii din aceste liste vor avea nevoie de papucei. Imediat ce primim listele facem chat-urile. Vă mulțumim din suflet anticipat pentru că veți face parte din acest proiect, ca în fiecare an! Știm că veți fi darnici și puteți cumpăra cât mai multe perechi ca să încălțăm și anul acesta copii care provin din familii nevoiașe! Sus inima, MMTCG și Timișoara”, transmit reprezentanții comunității MMTCG.