Situația unităților de învățământ din Timiș. Câți elevi învață online
Inspectorul școlar general al județului Timiș, Marin Popescu, a susținut astăzi o conferință de presă. Printre subiectele abordate acesta a prezentat și situația unităților de învățământ din județul Timiș.
Astăzi, 20 octombrie, la nivelul județului sunt 621 de cazuri de infectare în rândul elevilor. De asemenea, în rândul personalului din învățământ există un număr de 177 de cazuri pozitive de infectare cu Covid-19. În ceea ce privește modalitatea de predare, un număr de 874 de formațiuni din județ învață online. Asta înseamnă în jur de 22.000 de elevi. Dintre cele 874 de formațiuni 627 sunt numai în Timișoara. Numărul elevilor din Timișoara care învață în cele 627 de clase este de 16.300. În județ mai sunt și elevi care studiază online din alte motive decât infectarea cu Covid-19. Numărul acestora este de 384.
Situația școlilor închise din cauza frigului
După cum am mai anunțat, în Timișoara au fost închise săptămâna trecută cinci unități de învățământ din cauza lipsei de căldură. Elevii erau nevoiți să stea îmbrăcați la ore, iar consiliul de administrație al școlilor a luat hotărârea de a trece în online. Cele cinci unități de învățământ sunt: Liceul de Arte Plastice Timișoara, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara, Colegiul Național Ana Aslan, Școala Gimnazială Nr. 16 „Take Ionescu” Timișoara și Școala Gimnazială Nr. 19 Avram Iancu Timișoara. Situația rămâne aceeași și în această săptămână, iar elevii se vor întoarce în bănci în momentul în care furnizorul, Colterm, va da drumul la căldură.
„Pentru Timișoara, unitățile de învățământ care și-au întrerupt activitatea ca urmare a faptului că era frig în clase, în momentul în care Coltermul dă drumul la încălzire cu siguranță și unitățile de învățământ vor reacționa rapid. În sensul în care vom anunța părinții că pentru a doua zi pot să revină la școală. Situația în acest moment este în așteptare”
Pe lângă școlile trecute în online din cauza frigului la nivelul județului mai sunt câteva unități de învățământ trecute în online din alte motive. Unele dintre ele țin de infrastructură, altele de resursa umană. În Timiș în acest moment sunt închise, în total, 25 de unități de învățământ. Dintre acestea, opt se află în Timișoara.