Ghidul Bunelor Eco-Maniere. Cum putem să avem grijă de planetă
Să înveți cum să ai grijă de planetă este acum mai ușor ca niciodată. Patrula de Reciclare a lansat Ghidul Bunelor Eco-Maniere, un manual care ne prezintă 10 obiceiuri bune pentru mediu. Cei mici, dar și cei mari, vor avea șansa să învețe cum să ducă un stil de viață care să nu dăuneze Pământului. Iată mai multe detalii.
Patrula de Reciclare lansează Ghidul Bunelor Eco-Maniere, un e-book gratuit despre obiceiuri responsabile pe 10 teme de mediu. Fiecare temă va conține exemple concrete de la echipele de copii și profesori din program.
Acesta este primul „manual” de educație de mediu creat în colaborare cu beneficiarii Patrulei de Reciclare. În cadrul programului, zeci de echipe din grădinițe, școli și licee din toată țara povestesc despre schimbările pe care le-au produs în propriile școli, familii și comunități.
Copiii vor învăța prin puterea exemplului
Spre deosebire de alte manuale, Ghidul Bunelor Eco-Maniere nu ne spune ce să facem. El se bazează pe puterea exemplului și se concentrează pe acțiunile făcute de alții.
Astfel, cei mici nu vor avea acces doar la informații și sfaturi practice. Ei vor putea vedea cum este implementat acest stil de viață în situații reale și în contexte locale diferite. Unul dintre principalele scopuri ale ghidului este de a combate mentalitatea de „la noi nu se poate”.
„Ghidul bunelor Eco-Maniere reprezintă încununarea a 10 ani de educație de mediu în România, dar și începutul unei noi conversații naționale despre valorile și principiile pe care ne bazăm în viața de zi cu zi. Știm că sunt mulți cei care practică «bune eco-maniere» și îi invităm să ne ajute să completăm acest nou cod de conduită, cu propriile lor exemple”, a declarat Andreea Idriceanu Calev, coordonatorul proiectului.
10 autori au lucrat timp de 10 luni pentru a alege din sutele de exemple de bune practici implementate de echipele participante de-a lungul programului. Ei au ales 10 povești de succes, fiecare abordând o temă diferită.
Trebuie să devină normal să ai grijă de planetă
Ghidul ne oferă, astfel, o colecție de informații, experiențe și soluții pentru teme actuale. Printre acestea se numără reducerea cantității de gunoi prin colectarea selectivă a diferitelor categorii de deșeuri sau refolosirea creativă a obiectelor vechi. Economia de apă și energie și evitarea risipei de hrană sunt alte teme abordate. Nu în ultimul rând, cei mici vor afla mai multe despre cum putem ajuta la regenerarea ecosistemelor prin plantări și împăduriri.
„Ne-am propus ca acest ghid să ajungă gratuit în cât mai multe școli din România. Orice cititor interesat de moduri simple de a proteja natura va găsi, în acest material, un suport util și inspirator”, spune Alexandra Arnăutu, directorul de program.
În cazul în care sunteți curioși, ghidul poate fi descărcat accesând acest link. Mai ales în epoca schimbărilor climatice este nevoie de un astfel de cod de conduită. El ne poate ajuta să ajungem să conviețuim în armonie nu doar cu alți oameni, ci și cu natura. Să ai grijă de planetă ar trebui să fie la fel de normal ca „Bună ziua!”.