„Dejunul unei frunze”, cartea ce reprezintă România în White Ravens 2021. Ce înseamnă asta
O carte de poezii pentru copii, numită „Dejunul unei frunze”, reprezintă România în catalogul White Ravens 2021. Cartea a fost scrisă și ilustrată de Marina Debattista și a apărut la Editura Frontiera. Haideți să aflăm mai multe despre White Ravens, dar și despre carte.
Selectarea cărții în acest prestigios catalog este o recunoaștere a muncii pe care editura o depune pentru a crea carte românească pentru copii. Catalogul White Ravens este publicația anuală a Bibliotecii Internaționale de Tineret din Munchen, Germania. Aceasta este cea mai mare bibliotecă de carte internațională pentru copii. Catalogul a apărut pentru prima dată acum 35 de ani și este o referință pe piața internațională de carte pentru copii.
În fiecare an bibliotecarii selectează în jur de 200 de titluri pentru copii și adolescenți din toată lumea, considerate remarcabile și demne de recomandat unui public larg. „Cărțile care ajung să facă parte din această selecție sunt alese datorită temei lor universale, calității literare și designului inovator. Catalogul White Ravens este prezentat unui public internațional în cadrul Târgului de la Frankfurt, iar cărțile beneficiază de o expunere specială în cadrul Târgului de la Bologna”, ne explică reprezentanții Editurii Frontiera.
„Dejunul unei frunze”, parte din White Ravens 2021
Din catalogul de anul acesta face parte și „Dejunul unei frunze”, cartea de debut a autoarei de origine română Marina Debattista. Printre motivele selectării în White Ravens se află jocurile uimitoare de cuvinte, stilul artistic și inovator al ilustrațiilor, precum și modul ingenios în care poezia transformă în metaforă o bogăție de referințe științifice și mitologice.
Autoarea cărții s-a născut la București, iar în 1990 a plecat din țară. Întâi a mers în Statele Unite ale Americii pentru a-și continua studiile de fizică, apoi în Marea Britanie unde s-a stabilit definitiv. Acum Marina ține cursuri de fizică pentru adulți la Universitatea Oxford, lucrează ca redactor de carte și realizează cărți tipărite manual. Editura Frontiera, cea care a publicat cartea, are în vedere autori importanți pentru copii din literatura universală și este, totodată, creatoare de carte românească ilustrată. Mai multe detalii și noutăți găsiți pe site, aici, și pe conturile de socializare de pe Facebook și Instagram.
„Autostrada”, o poezie din cartea „Dejunul unei frunze”
„Autostrada” este numele uneia din poeziile ce se regăsesc în cartea ce reprezintă România în prestigiosul catalog. De ce se numește așa vă lăsăm să descoperiți singuri citind-o în continuare: