Mai multe școli din Timișoara intră în online din cauza frigului
Ca și când nu era suficient că unii elevi nu pot merge la școală din cauza situației epidemiologice, mai multe școli din Timișoara intră în online din cauza frigului. Un liceu renumit din Timișoara a făcut asta deja. Colterm nu a pornit căldura, iar copiii sunt nevoiți să stea îmbrăcați la ore. Un alt motiv pentru care școlile trec în online e situația epidemiologică.
Unitatea de învățământ despre care vorbim este Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara. Acolo învață aproape 2.000 de copii, iar o mare parte din ei fac deja ore online deoarece au apărut cazuri de infectare. Ieri, Consiliul de Administrație al școlii a decis ca toată școala să intre în online. Asta după ce temperatura medie din clase este de 16 grade.
„Din cauza temperaturilor scăzute pe care le-am înregistrat în aceste două zile în sălile de clasă, trecem în online. Încă nu avem căldură, avem o lipsă de alimentare cu agent termic din cauza lucrărilor care se desfășoară în zona limitrofă a școlii. Sunt ambele clădiri cuprinse, din Bălcescu și Ghirlandei. În medie sunt 16 grade în clase. Noaptea sunt temperaturile foarte scăzute, iar noi dimineața deschidem toate geamurile. Copiii au stat două zile și au tremurat, au stat îmbrăcați, e greu, mai ales dacă stau în bancă.
E un disconfort mare și este pusă în pericol sănătatea lor, având în vedere și situația pe care o traversăm acum. Acesta a fost motivul pentru care noi am luat această hotărâre. Am luat decizia ca 14 zile să stăm în online, votul s-a dat în Consiliul de Administrație”, a declarat pentru tion.ro Cerasela Bociu, directorul Liceului „Grigore Moisil” din Timișoara.
Pupici pentru primarul Timișoarei
Băiatul lui Mihai Ritivoiu, liderul PSD Timișoara, învață la această școală. După ce a fost informat cu privire la decizia școlii acesta a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook. „Am primit un mesaj pe grupul clasei prin care ni se comunica decizia Liceului Grigore Moisil, unde învață băiatul meu, de a trece toate orele de clasă în online. Explicația? „…temperatura scăzută din sălile de clasă cauzată de lipsa alimentarii cu agent termic…”. Nu ne-a închis pandemia, dar a reușit Primăria! Domnule Fritz, să te …pup”, a scris Mihai Ritivoiu pe pagina sa de Facebook.
Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara nu e singura unitate de învățământ aflată în această situație. Cosmin Hogea, inspector școlar spunea ieri seară că în total sunt patru unități de învățământ care au cerut inspectoratului trecerea în online din acest motiv. „Până acum sunt patru în total, dar cred că mâine mai apar și altele”, a transmis aseară Cosmin Hogea. Conform informațiilor obținute de ȘTIRI PENTRU COPII și alte două școli importante din oraș, Școala Gimnazială Nr. 16 „Take Ionescu” și Colegiul Național Ana Aslan, trec în online din acest motiv. În cazul lor urmează să se transmită deciziile Consiliului de Administrație.