Cum pot trece școlile în online. Ministrul a făcut anunțul
Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a făcut adineauri declarații de presă. Acesta a adus clarificări cu privire la cum pot trece școlile în online. Pe lângă cele două reguli generale precizate în ordinul comun de ministru directorii școlilor pot solicita trecerea unității de învățământ în online în funcție de situația în care se află.
Sorin Mihai Cîmpeanu a avut astăzi o videoconferință cu inspectorii școlari generali din toată țara. Acesta le-a reamintit că ordinul comun de ministru prevede toate situațiile ce pot apărea. Pe lângă cele două reguli generale cunoscute, două articole din ordinul comun oferă posibilitatea școlilor de a trece în online.
„Tocmai ce am încheiat o videoconferință cu toate inspectoratele școlare județene. Înțelegând îngrijorările legitime atât din partea părinților elevilor, cât și din partea colegilor cadre didactice, ordinul comun ministrul Educației, pentru asigurarea dreptului la educație, ministrului Sănătății, pentru asigurarea dreptului la sănătate, prevede toate situațiile posibile. Reglementează orice situație care poate să apară. Sunt 17.632 de școli în România. Avem două reguli generale de bază care au fost ușor înțelese:
La apariția unei îmbolnăviri într-o clasă se suspendă activitatea la nivelul clasei;
La apariția suspendării unui număr de clase egal cu cel puțin jumătate din numărul claselor din școală se suspendă activitatea fizică la nivelul întregii școli.
Aceste două reguli generale au fost corect înțelese. Dar avem pe de altă parte articolul 6, alineatul 9 și articolul 3, alineatul 2, care reglementează situațiile specifice mult diferite de la o școală la alta, de la un județ la altul”, a precizat ministrul în cadrul declarației de presă.
Când pot trece școlile în online
Ministrul a oferit și câteva exemple în care școlile pot trece în online. Situația de la o școală la alta este diferită, iar singurii care știu exact ce se petrece sunt directorii. Tot ei sunt cei care trebuie să ia măsuri. „Cu titlu de exemplu am adus aceste clarificări în videoconferința cu inspectorii școlari generali. Situația este diferită într-o școală în care rata de infectare este peste 6 la mie, este 6,1 la mie, și într-o școală în care rata de infectare în localitate este 18, 19 sau 20 la mie. Situația este diferită într-o școală în care avem un caz de îmbolnăvire sau de carantinare în rândul cadrelor didactice sau nici un caz, față de situația în care avem 10 – 15 cazuri de îmbolnăvire.
Aceste lucruri pot fi cunoscute doar la nivelul școlii. Situația este diferită într-o școală în care clasele au efective reduse de elevi, în care se învață într-un singur schimb, și într-o școală în care se învață în trei schimburi, cu clase care sunt la maxim din perspectiva numărului de elevi. Aceste situații sunt cunoscute doar la nivelul școlii. Și atunci separat de regulile generale cunoscute, cele două, avem posibilitatea trecerii în online a oricărei școli din România emite această solicitare prin conducerea școlii, care este singura capabilă să cunoască realitățile din acea școală. Situația fiind solicitare în baza articolului 3, alineatul 2 către inspectoratul școlar județean”, explică ministrul.
Exemple de situații în care școlile pot trece în online
Școlile pot trece în online din lipsă de resurse. Aici Sorin Cîmpeanu a menționat numărul insuficient de cadre didactice deoarece sunt în carantină sau sunt infectați. De asemenea, o altă situație ar fi atunci când rata de infectare este atât de mare în localitate încât o mare parte din părinți își exprimă îngrijorarea și refuză să-și trimită copiii la școală.
„Solicitarea școlii se face către inspectorat și inspectoratele vor aproba aceste solicitări indiferent de numărul lor. A doua situație este acea solicitare făcută în baza articolului 6, alineatul 9. Situație în care abia atunci este nevoie de avizul DSP și de hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență. În concluzie, toate inspectoratele școlare județene au înțeles în urma acestei conferințe modul în care trebuie să aplice prevederile ordinului comun ministrul Educației – ministrul Sănătății, care acoperă, într-adevăr toate situațiile posibile”, a mai spus ministrul.