Primul concert în realitate virtuală al unei orchestre din România
În acest weekend, sâmbătă și duminică, Romanian Chamber Orchestra alături de maestrul Cristian Măcelaru va avea primul concert în realitate virtuală. Este prima orchestră din România care susține un astfel de concert.
Înregistrările ce vor putea fi urmărite pe pagina de Facebook a orchestrei, aici, au fost realizate folosindu-se patru camere de 360 de grade, la o rezoluție de 5.7K. Asta face ca experiența să fie una nemaiîntâlnită până acum de public. „Într-o sală recunoscută pentru acustica sa, tehnologia facilitează participarea virtuală a publicului, oferindu-i ocazia să admire din perspective unice măiestria artistică a unei orchestre de excepție”, spune Bogdan Runceanu de la VR Media. El e cel care a realizat înregistrarea.
Sâmbătă, 9 octombrie, și duminică, 10 octombrie, de la ora 20:00, vor fi difuzate în premieră primele două înregistrări. Sâmbătă publicul va călători în lumea compozitorului Béla Bartók și a dansurilor populare românești. A doua zi, duminică, vor fi prezentate două piese scurte, Intermezzi op. 12, scrise de marele compozitor român George Enescu.
Înregistrarea a avut loc live, în cadrul concertului susținut de Romanian Chamber Orchestra în templul muzicii din țară – Ateneul Român din București, în data de 19.08.2021, celebrând 140 de ani de la nașterea marelui compozitor român George Enescu.
Despre Romanian Chamber Orchestra
Un punct de reper pentru cultura românească, Romanian Chamber Orchestra este singurul proiect care reunește diaspora acasă. Aduce laolaltă 34 de muzicieni români. Aceștia fac performanță atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Ansamblul este dirijat de maestrul Cristian Măcelaru.
Cariera de dirijor și-a început-o alături de Orchestra din Philadelphia, ansamblu pe care l-a dirijat începând cu anul 2010 de peste 100 de ori. Acum este unul dintre cei renumiți dirijori pe plan mondial, dirijor principal al „WDR Sinfonieorchester Köln” și Director Muzical al Orchestrei Naționale a Franței. De asemenea, este și noul director artistic al Festivalului Internațional „George Enescu”.