Se construiește un nou centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități
În România se construiește un nou centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități. Aceștia vor beneficia de servicii de calitate într-o clădire cu o capacitate de 300 de copii și adolescenți. Valoarea contractului se ridică la aproape 10.6 milioane de lei.
Consiliul Județean (CJ) Timiș a semnat ordinul de începere pentru construirea centrului. El va funcționa în cadrul Centrului de Resurse și Asistență Educațională „Speranța”, unitate de învățământ aflată sub finanțarea CJ Timiș. Investiția are ca scop asigurarea accesului unui număr cât mai mare de copii/adolescenți cu nevoi speciale la servicii recuperativ – terapeutice. De asemenea, este prevăzută extinderea paletei de servicii acordate acestora, cât și familiilor lor. Investiția este cu atât mai importantă cu cât, în prezent, activitatea celor de la „Speranța” se desfășoară într-un spațiu închiriat și restrâns.
Dotările noului centru de recuperare
Noul centru va avea un bazin de înot, cabinete medicale și psihologice. De asemenea, vor exista cabinete pentru terapii specifice precum logopedie, kinetoterapie, electroterapie, ergoterapie, artterapie, meloterapie, sprijin în învățare, psihoterapie, terapie prin joc, stimulare polisenzorială. Noua construcție va fi prevăzută și cu spații de cazare pentru părinți și copii. Totodată, se va amenaja și o sală de luat masa.
„Avem nevoie de o infrastructură de recuperare la standarde înalte, pentru a le da o șansă reală de integrare în comunitate. Noul centru va permite specialiștilor de la Speranța să ofere servicii complexe, cât și sprijin familiilor care au în întreținere acești copii. Este de datoria noastră să le oferim posibilitatea unei vieți apropiate de normalitate, investiția de la Speranța fiind un mare pas înainte”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.
Capacitatea noului centru de recuperare va fi de aproximativ 300 de copii și adolescenți cu deficiențe. Acesta va avea o suprafață de aproape 2900 m2, parter plus trei etaje, și va fi construit în Timișoara, pe str. Cornelia Sălceanu, pe un teren cu o suprafață de 2360 m2. Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere.