Cele mai neobișnuite animale care trăiesc pe Pământ. Puricele, cea mai săltăreață insectă
Deși nouă, oamenilor, ne place sa credem că suntem cele mai importante ființe de pe Pământ, alături de noi trăiesc sute de mii de specii animale, cel puțin la fel de importante. Deși se cunosc atâtea, surprinzător, oamenii de știință încă descoperă specii noi. De asemenea, multe animale nu vor fi observate de-a lungul vieții noastre. Acestea fie trăiesc pe fundul oceanelor, fie sunt invizibile ochiului uman, fiind extrem de mici. Multe dintre ele, însă, odată observate la microscop, au servit drept inspirație pentru multe personaje extraterestre din filmele S.F. datorită formelor bizare. Această rubrică le este dedicată lor, celor mai neobișnuite ființe care conviețuiesc alături de noi. De exemplu, știați că există o specie care este, practic, nemuritoare? Sau că alte animale pot dormi până la trei ani? Astăzi vorbim despre purice, cea mai săltăreață insectă. Știați că pe vremuri erau foarte populare circurile cu purici? Iată mai multe detalii.
Insecta despre care vorbim astăzi nu este îndrăgită de nimeni. Puricele este un parazit care trăiește pe mamifere și pe păsări. Există peste 2.500 de specii diferite de purici. Ei pot fi găsiți în toată lumea și sunt responsabili de unele dintre cele mai mari pandemii din istorie precum cea de ciumă.
Se deplasează cu ușurință printre firele de păr
Purecii sunt insecte fără aripi. Ei au o lungime de 1,5 – 3,3 milimetri, adică aproape invizibili pentru ochiul uman. Culoarea lor este, de obicei, închisă și se hrănesc cu sânge cu ajutorul unui stilet, adică a unui ac.
Spre deosebire de alte insecte, purecii nu au neapărat ochi. Corpurile lor sunt destul de înguste, lucru ce le permite să se deplaseze cu ușurință printre firele de păr. Ei sunt acoperiți de sclerite, adică un fel de solzi solizi. Aceste sclerite sunt acoperite de firicele mici de păr și chiar de țepi. Purecii au abilitatea de a rezista la presiuni mari. Această abilitate provine, cel mai probabil, din nevoia de a rezista la eliminările prin scărpinat.
Cea mai săltăreață insectă
Puricele este cea mai săltăreață insectă din lume. Picioarele sale sunt lungi și perfecte pentru sărit. Ei pot sări vertical până la 18 centimetri și vertical până la 33 centimetri. Imaginați-vă un om normal sărind aproximativ 100 de metri în înălțime și 200 de metri în lungime.
Enervanta insectă depune ouă micuțe, albe și ovale. Larvele sunt micuțe au corpuri asemănătoare râmelor, fără ochi și cu o gură adaptată mestecatului. Ele se hrănesc în principal cu fecalele care conțin sânge ale purecilor adulți. Adulții se hrănesc doar cu sânge proaspăt. O femelă poate să depună aproximativ 5.000 de ouă de-a lungul vieții. Durata de viață a unui purice este de 2 – 3 luni.
Circul purecilor
Știați că pe vremuri existau circuri cu pureci? Acum câțiva zeci de ani oamenii chiar dresau pureci pentru distracția altora. Cel puțin așa se crede.
Această practică a început în primele decenii ale secolului XX. Americanul William Hackler a fost printre primii îmblânzitori de pureci care au avut succes. El își considera purecii „profesioniști talentați”. Aceștia puteau să jongleze, să se întreacă și chiar să boxeze pentru amuzamentul publicului.
Americanul și-a numit toți purecii și se lăuda că răspund la comenzi vocale. Într-o singură zi, el putea să facă mai mult de 250 de dolari. În ziua de astăzi, această sumă ar însemna mai mult de 3.000 de dolari.
Imediat ce au văzut succesul lui Hackler, mai mulți „îmblânzitori de pureci” și-au făcut apariția. Aceștia călătoreau din oraș în oraș alături de circuri. În timp, circul de pureci a devenit o atracție întâlnită la toate carnavalurile. Lumea pur și simplu era uimită de micile insecte dresate.
Precum orice alte creaturi, și purecii au comportamente și abilități diferite. Unii pot sării mai mult în timp ce alții sunt mai rapizi. Din 10 pureci, probabil doar unul este potrivit pentru circ și pentru faimă.
Purecii nu pot fi dresați, de fapt
Nu vă imaginați, însă, că purecii sunt dresați cu adevărat precum câinii. Adevărul este că ei, de fapt, nici nu au cum să răspundă la comenzile vocale. „Dresorii” au diferite modalități prin care se asigură că micuțele insecte răspund la comenzi.
Una dintre principalele metode de controlare a purecilor este prin fire de aur aproape microscopice legate de ei. Ulterior, aceștia sunt legați de diferite obiecte care le permit să-și facă numărul. Și lipiciul este folosit în multe cazuri. Oamenii lipesc de picioarele purecilor diverse instrumente precum flautul ca să dea impresia publicului că micuțele insecte chiar cântă.
Totuși, cei mai mulți dresori de pureci își țin gura închisă. Dacă dezvăluie prea mult din culisele acestei industrii riscă să strice complet magia. Dacă sunteți curioși, la Oktoberfest, în Germania, are loc an de an un astfel de circ.
Curiozități despre pureci
Purecii pot sări de 30.000 de ori fără să se oprească.
Purecii își pot ridica de 150 de ori greutatea corpului.
Purecii au existat chiar și pe vremea dinozaurilor.