În județul Sibiu 160 de preșcolari și elevi învață online
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a transmis un comunicat de presă în care se arată că 160 de preșcolari și elevi învață online. Motivul? Rata de infectare într-una din comune este de 11,71 / 1.000 de locuitori, iar mai multe cadre didactice și mai mulți elevi au fost depistați pozitiv.
Din cauza ratei de infectare, în comuna Șeica Mică din județul Sibiu s-a instituit măsura de carantinare zonală. Astfel, un număr de 155 de elevi vor învăța în sistem online în următoarele 14 zile.
„Luni, 13.09.2021, din cauza ratei incidenței cumulate de 11,71 / 1.000 de locuitori din U.A.T.-ul Șeica Mică, hotărârii nr. 58 din 10.09.2021 a C.J.S.U. Sibiu privind aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților / instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 și a hotărârii nr. 59 din 12.09.2021 a C.J.S.U. Sibiu privind instituirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Șeica Mică, 155 de elevi vor învăța în sistem online în următoarele 14 zile”, se arată în comunicatul de presă transmis.
Numărul de persoane infectate
Au fost raportate cazuri de preșcolari, elevi sau cadre didactice depistate pozitiv la virusul SARS-CoV-2 la următoarele unități de învățământ:
Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv (cursurile nu se suspendă);
Școala Gimnazială „Regina Maria” Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv (cursurile nu se suspendă);
Liceul de Artă Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv (cursurile nu se suspendă);
Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu – cadru didactic confirmat pozitiv (cursurile nu se suspendă);
Școala Gimnazială Nr. 8 Sibiu – trei elevi confirmați pozitiv (cursurile nu se suspendă);
Școala Gimnazială Blăjel – elev confirmat pozitiv (cursurile nu se suspendă);
Astfel, în total, un număr de șapte cadre didactice și cinci elevi au fost depistați pozitivi la virusul SARS-CoV-2. Aici s-au luat în calcul atât cazurile de vineri, cât și cele de ieri. Drept urmare, de luni, 13.09.2021, în județul Sibiu un număr de 160 de preșcolari și elevi (0,24%) din cei existenți în unitățile de învățământ desfășoară ore în sistem online.
La nivel național, din datele oferite de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, un număr de peste 7.000 de elevi învață online săptămâna aceasta. 2.400 de elevi provin din localitățile unde rata de infectare de 6 la mie a fost depășită, iar restul școlilor au probleme de infrastructură. În București 2.723 de elevi învață online, iar în restul țării mai există alți 2.000 de elevi care învață online tot din cauza infrastructurii.