Faceți cunoștință cu Traian Vuia. Inventatorul are propria statuie
Cel care a realizat primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul a fost Traian Vuia, român de-al nostru. Unii știu asta, alții nu. În cinstea lui a fost realizată o machetă a aeroplanului făcut de el, iar mai nou are și o statuie. Astăzi puteți să faceți cunoștință cu Traian Vuia. Noi vă spunem mai multe despre el, iar statuia și macheta pot fi admirate la Aeroportul Internațional Timișoara (AIT), care-i poartă numele.
Proiectul în urma căruia a fost posibilă realizarea unei statui în memoria lui Traian Vuia a fost realizat de Rotary Club Cetate Timișoara. Scopul a fost de a-l aduce pe marele inventator mai aproape de oamenii din zilele noastre. Costul statuii s-a ridicat la 20.000 de euro, sumă strânsă și donată de Rotary Club Cetate Timișoara. Conceptul statuii turnate în bronz a fost realizat de tânărul sculptor Eugen Țîbuleac, absolvent al Facultății de Arte Plastice Timișoara.
„Ne bucurăm că am avut deschidere totală din partea conducerii AIT. Atât a domnului director general Dorel Grădinaru, cât și a Consiliului de Administrație reprezentat de domnul Sorin Sipoș. Traian Vuia este la locul potrivit și meritat. A fost un pionier al aviației și un neobosit descoperitor, iar prezența lui în acest spațiu este una absolut firească. Ne place să spunem că Vuia a ajuns acasă, acolo unde vin și pleacă „aparatele zburătoare” care au la bază ceva născut și din geniul lui” a declarat la inaugurare Horațiu Rada, inițiator al proiectului.
Un proiect frumos și important
La inaugurare a fost prezent și președintele Clubului Rotary Cetate Timișoara, care e născut în aceeași zi cu Traian Vuia. „Este un proiect frumos și un proiect important, chiar dacă se materializează doar acum. Traian Vuia este o personalitate extraordinară, un inventator genial dar și o figură istorică ce trebuie privită cu foarte mult respect. Ne bucurăm că am reușit să ducem la bun sfârșit proiectul început în mandatul colegului Ioan Georgiu, continuat în mandatul lui Petru Ștefea și finalizat acum. Suntem mândri de rezultat. Vom continua să facem proiecte frumoase, importante și cu relevanță în comunitate”, a declarat Eleodor Coptil.
Povestea lui Traian Vuia
Traian Vuia s-a născut în 17 august 1872, în localitatea din județul Timiș numită pe atunci Surducu Mic. Astăzi localitatea îi poartă numele. Pe când avea zece ani a descoperit pasiunea pentru zmeie. Le urmărea atent pe cele existente și încerca să construiască altele mai performante. Când a ajuns la liceu, după ce a dobândit cunoștințe de fizică și mecanică, Traian Vuia nu s-a mai mulțumit să construiască zmeie. A vrut să explice ce se întâmplă în jurul lor: cum se lansează, cum se mențin în aer, care sunt condițiile de echilibru etc.
Și a reușit în momentul în care a realizat primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul. Acesta s-a ridicat de la sol prin forțe proprii. Aeroportul Internațional din Timișoara a adoptat numele Traian Vuia în 6 februarie 2003. Acesta este locul în care poate fi admirat atât aparatul de zbor al inventatorului, cât și Traian Vuia în mărime naturală. Construirea noului terminal al aeroportului a făcut ca macheta și statuia să fie alăturate și pregătite să fie admirate.