Deși nouă, oamenilor, ne place sa credem că suntem cele mai importante ființe de pe Pământ, alături de noi trăiesc sute de mii de specii animale, cel puțin la fel de importante. Deși se cunosc atâtea, surprinzător, oamenii de știință încă descoperă specii noi. De asemenea, multe animale nu vor fi observate de-a lungul vieții noastre. Acestea fie trăiesc pe fundul oceanelor, fie sunt invizibile ochiului uman, fiind extrem de mici. Multe dintre ele, însă, odată observate la microscop, au servit drept inspirație pentru multe personaje extraterestre din filmele S.F. datorită formelor bizare. Această rubrică le este dedicată lor, celor mai neobișnuite ființe care conviețuiesc alături de noi. De exemplu, știați că există o specie care este, practic, nemuritoare? Sau că alte animale pot dormi până la trei ani? Astăzi vorbim despre capibara, cea mai mare rozătoare. Haideți să aflăm mai multe despre unul dintre cele mai relaxate animale de pe glob.
Așa cum Africa are hipopotami, America de Sud are capibara. Ei pot fi găsiți la est de Munții Anzi, lângă apele din America Centrală și de Sud. Pe lângă denumirea de capibara, rozătoarei i se mai spune „carpincho”.
Faptul că trăiește doar lângă ape este o consecință a faptului că pielea sa este mereu uscată. Practic, marele capibara trebuie să stea mereu la spa pentru a supraviețui.
Capibara este cea mai mare rozătoare din lume. El poate avea o înălțime de 60 de centimetri și arată ca un mic butoi păros care emană o aură de relaxare. Greutatea maximă pe care o poate atinge marea rozătoare este de 79 de kilograme. Durata maximă de viață a unui capibara este de opt – zece ani. Ei dau naștere la maxim șase pui, o dată pe an.
La început se credea că acest animal este un fel de porc. Până la urmă, oamenii de știință au ajuns la concluzia că se înrudește cu micuțul porc de guineea.
După cum știți, rozătoarele ies în evidență prin acei dinți mari din față. Și capibara se mândrește cu o astfel de pereche de dinți. Ei sunt folosiți pentru a mânca iarbă dar și diverse plante acvatice.
Un capibara adult poate mânca până la 3,6 kilograme de iarbă într-o zi. În timpul sezonului uscat, dieta se modifică, rozătoarea trecând pe stuf, grăunțe, pepeni și dovlecei. Uneori, aceștia au fost observați mâncându-și propriile fecale pentru a-și ajuta stomacul să digere mai ușor.
Cea mai mare rozătoare duce o viață socială. Ea trăiește în grupuri de până la 10 indivizi formate dintr-un mascul dominant, mai multe femele, câțiva masculi subordonați și pui.
În timpul sezonului ploios, grupurile pot ajunge să fie formate din până la 40 de capibara. Este foarte important ca cei mici să fie protejați cât mai bine. Nu știi niciodată când pot pica pradă caimanilor, oceloților, vulturilor harpie sau anacondelor.
Singurul prădător natural al unui capibara adult este jaguarul. Ei mai sunt vânați și de oameni.
Din fericire, capibara nu este în pericol de dispariție. Totuși, acesta este afectat de defrișări și de distrugerea habitatului său natural. De asemenea, în multe zone în care aceștia trăiesc, ei sunt folosiți de către oameni pentru hrană. Mai apoi, dinții lor sunt folosiți pentru diferite ornamente.
Capibara au fost recent vedetele unei adevărate revoluții în Argentina. Mai multe familii au invadat o zonă luxoasă de la periferia orașului Buenos Aires.
Nordelta este un complex urban luxos care are o suprafață de 1.600 de hectare. El a fost construit pe o zonă umedă pe malul râului Parana. Înainte, această zonă era habitatul natural al rozătoarelor.
Mulți locuitori din Nordelta s-au plâns că marile rozătoare le distrug peluzele bine îngrijite, le mușcă animalele de companie și cauzează accidente auto.
„Nordelta este o zonă umedă excepțional de bogată care nu trebuia să fi fost atinsă niciodată”, a declarat conform AFP biologul Sebastian di Martino, directorul de conservare al fundației Rewilding Argentina. „Acum că pagubele au fost făcute, locuitorii trebuie să găsească un mod de a coexista cu animalele.”
Construcția acestei zone a început acum 20 de ani. În prezent, Nordelta beneficiază de birouri, un centru comercial, școli, biserici, o sinagogă și un lac artificial. Această invazie a luat naștere odată cu începerea lucrărilor pentru clinică.
„Capibara au fost mereu aici. Mereu i-am văzut. Acum 3 – 4 luni muncitorii au început să construiască pe ultimul teren neatins. Acela a fost momentul în care a început asaltul animalelor”, a declarat Perla Paggi, un locuitor din Nordelta.
Nu toți locuitorii din Nordelta îi văd pe capibara ca pe o bătaie de cap. Aceștia au devenit chiar principala atracție a zonei. Șoferii coboară din mașini pentru a le face poze iar copiii îi caută să se joace cu ei și să-și facă un selfie.
Ba chiar, unii rezidenți doresc să creeze o rezervație naturală unde capibara să poată trăi liniștiți.
„Trebuie să învățăm să trăim alături de ei deoarece nu sunt animale agresive”, a declarat Paggi.
„O rezervație de 20 – 30 de hectare este suficientă. Capibara sunt animale fără apărare. Nu putem să ne plângem că ne invadează dacă le încolțim și le luăm habitatul natural.”
Sebastian di Martino consideră că acest habitat nu ar schimba nimic. El este de părere că principala problemă este lipsa unui prădător natural pentru marea rozătoare.
„Capibara are nevoie de un prădător natural pentru a-i reduce populația. Atunci când un erbivor nu are un prădător care să-l amenințe, el stă liniștit și mănâncă toată ziua. Astfel vegetația din zonă se degradează, lucru ce contribuie și mai mult la schimbările climatice. Noi suntem de vină deoarece am nimicit populațiile de prădători.”
Nordelta și astfel de zone luxoase ridicate pe pământuri ude au fost un subiect controversat de-a lungul timpului în Argentina. Pe lângă faptul că este habitatul natural al multor animale, construcțiile nu permit pământului să absoarbă apa de ploaie. Acest lucru poate să cauzeze inundații în zonele alăturate.
Sursă foto: nordelta.com, digichat.info, pixabay.com, britannica.com, critter.science, wellingtonzoo.rezdy.com, theverge.com