• stiri@stiripentrucopii.com
Cauta
Logo
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
Alt
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
1
  • by Stiripentrucopii
  • august 23, 2021

Ateliere de pictură și scriere creativă pentru copii la Palatul Culturii din Iași

Săptămâna aceasta, mai exact în perioada 24 – 26 august, copiii sunt invitați la Palatul Culturii din Iași. Acolo li se pregătesc două ateliere de pictură și unul de scriere creativă. Toate trei fac parte din programul de educație muzeală numit Atelierele DICE: D – distractiv, I – interactiv, C – creativ, E – educativ.

Primul atelier are loc mâine, 24 august, de la ora 11:00. Este vorba despre un atelier de pictură prin intermediul căruia copiii vor descoperi „Tainele ceramicii Cucuteni”. Această activitate este recomandată copiilor cu vârsta de peste cinci ani, iar costul biletului este de 20 lei. Participanții vor vizita Expoziția „Cucuteni” din cadrul Muzeului de Istorie a Moldovei, urmând să dezvolte activitatea practică de pictat pe o suprafață ceramică în Sala de Educație Muzeală, în strânsă legătură cu informațiile primite în expoziție.

Miercuri, 25 august, de la aceeași oră, copiii de peste 12 ani sunt așteptați la un atelier de scriere creativă numit „Poezie DADA”. Prețul biletului este de 15 lei. Pornind de la indicațiile lui Tristan Tzara din „Ca să faceți un poem dadaist”, participanții vor lua parte, în sala de Educație Muzeală, la o incursiune pe tărâmul poeziei experimentale care a marcat lumea artistică la începutul secolului XX.

În 26 august, joi, tot de la ora 11:00, are loc atelierul de pictură „Tu, Eu și Florile”. Acesta se adresează copiilor cu vârsta de peste cinci ani, iar prețul biletului este de 15 lei. Atelierul începe cu vizitarea expoziției „Maeștrii picturii românești în patrimoniul Muzeului de Artă Iași” și continuă în Sala de Educație Muzeală, unde participanții vor încerca să picteze propriile flori pe suport papetar grunduit, după modelul celor prezentate în expoziție.

Cum se face înscrierea?

Pentru a participa la ateliere este nevoie de o programare. Aceasta se poate face la numărul de telefon 0232 275 979, interior 116 sau la adresa de e-mail ateliereledice@palatulculturii.ro. Programare se mai poate face și printr-un mesaj pe pagina de Facebook Atelierele DICE, cu cel puțin o zi înainte. În prețul biletului intră toate materialele de care copiii au nevoie.

Dicționar

Papetar: articol de papetărie;

Grunduit: pe suprafața căruia s-a aplicat un strat de grund (strat de vopsea albă care se aplică pe pânza, pe cartonul sau pe scândura pe care se pictează).

Sursă foto: palatulculturii.ro, facebook.com/Atelierele DICE

Patrula Cățelușilor vine în cinematografe. Filmul verii pentru copii

  • Tags:
  • activitati
  • atelier
  • copii
  • Palatul Culturii din Iasi
  • pictura
  • Scriere creativă
  • stiri pentru copii

Navigare în articole

Prev Article
Next Article
Copyrights © 2019 stiripentrucopii.com
 

 

Încarc comentariile...