Grădina cu artiști așteaptă întreaga familie la un mini festival
În weekendul 7 – 8 august, Grădina cu Artiști vă invită la un mini festival potrivit pentru întreaga familie. Printre activitățile care vă așteaptă se numără spectacole de teatru pentru copii, ateliere atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari, precum și un târg. Toate acestea au loc în Parcul Grădina Icoanei din București.
Se anunță un weekend interesant acolo în parc. Asta fiindcă toți cei prezenți vor avea parte de relaxare și distracție, dar vor și învăța lucruri noi. „Designerii și artizanii pricepuți aduc din nou în parc haine, cărți și jocuri educative pentru copii, accesorii felurite, decorațiuni, jucării, cafea aromată, cea mai bună înghețată din oraș și multe alte lucrușoare de purtat, de gustat, de oferit în dar sau de luat acasă.
Vin să își expună comorile dar și ca să ne arate și să ne învețe secretele lor, așa că au pregătit multe ateliere pentru toate gusturile, atât pentru cei mari cât și pentru cei mici: codițe cu ață, tatuaje cu henna, pictură pe ceasuri de lemn și de tricouri, felinare handmade și săpunuri naturale. Astfel, la ediția din luna august a Grădinii cu Artiști, toți cei pasionați vor putea să își exploreze hobby-urile iar cei curioși vor putea să învețe tehnici noi, să experimenteze și să își descopere interesele”, se arată pe site-ul organizatorilor.
Teatru pentru copii
Evenimentul organizat de Grădina cu Artiști se află la cea de-a 10-a ediție. Pe lângă atelierele la care pot participa pe copii îi așteaptă și două piese de teatru. Sâmbătă, în 7 august, între orele 11:00 – 12:00, Scufița Roșie, de frații Grimm, vine în parc. Următoarea zi, duminică, 8 august, cei mici se pot întâlni cu Cei trei purceluși. Piesa se va juca între orele 18:00 – 19:00.
Intrarea la acest mini festival potrivit pentru întreaga familie este liberă, iar detalii se găsesc pe pagina de Facebook Grădina cu Artiști, disponibilă aici.