Ce este educația audiovizuală și de ce au nevoie copiii de ea
Mai mulți profesioniști din educație și specialiști din lumea audiovizualului s-au pus de acord că educația audiovizuală este una de care elevii din România au nevoie. Cu toții consideră că este necesară implementarea unui opțional în programa școlară a elevilor, dar și dezvoltarea în școli a educației prin cinema, ca modalitate de învățare.
Mai multe organizații din țară organizează programe de educație cinematografică și ele se dovedesc a fi utile. Pentru ca toți copiii să beneficieze de acest tip de educație mai mulți specialiști s-au adunat laolaltă și au încercat să găsească metode prin care să se unească și să facă ceva. Evenimentul a fost inițiat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), prin programul EducaTIFF, în parteneriat cu European Film Factory.
„Ne-am propus anul acesta să ne adunăm cu toții și să încercăm să răspundem la întrebarea cum reușim să colaborăm mai bine? Cum reușim să creionăm? Noi ne-am propus în trei ani. Un fel de plan comun pentru a stimula introducerea educației cinematografice în școli, a unor programe educaționale de așa natură încât să putem servi acest scop pe care cu toții îl avem”, a spus Tudor Giurgiu, președintele Transilvania International Film Festival. La eveniment au participat mai multe persoane printre care Laurence Auer, ambasador al Franței în România, și Alexandra Bogdan, consilier al ministrului Culturii.
Liniile pe care se axează proiectul
Timp de mai bine de șase ore specialiști în educație, oameni din industria filmului, dar și persoane din politică au discutat pe marginea unui subiect important. S-a vorbit despre cum pot lucra împreună timp de trei ani pentru a introduce educația cinematografică în școli. La începutul conferinței s-au prezentat trei direcții ce se au în vedere și anume:
o curriculă opțională de educație cinematografică. S-a vorbit despre cum ar trebui să arate ea, cum pot fi sprijinite școlile ca să o adopte;
zona extracuriculară, medierea culturală, medierea prin film. S-a discutat despre ce se poate introduce în relația dintre școală, bibliotecă, muzeu, festival, pentru a crea contexte noi pentru educație cinematografică și de media;
educația prin film, educația prin cinema, educația prin media. S-a vorbit despre cum poate fi introdus filmul ca metodă de predare pentru istorie, geografie. Unii o fac deja, însă se gândesc la crearea unui sistem de sprijin ca mult mai mulți să facă asta.
La eveniment a fost prezent și Radu Szekely, secretar de stat în ministerul Educației. „Am venit aici din dorința de a acumula, de a aduna sugestii, idei despre cum putem face din arta cinematografică, din cinematografie, din media, din filme și toată cascada de imagini cu care se confruntă copiii în ziua de azi, un instrument de educație. Este perceput ca un instrument de entertainment, de distracție, uneori de informare. Dar este folosit prea puțin pentru a educa, pentru a forma gândirea critică. Pentru a ajuta elevii în primul rând să interpreteze informația pe care o primesc. Dar în același fel să folosească această informație pentru a învăța despre alte lucruri”, a spus Radu Szekely.