Un adolescent este cel mai tânăr astronaut. Va zbura în Cosmos peste câteva zile
Un tânăr în vârstă de 18 ani va deveni cel mai tânăr astronaut din istorie la data de 20 iulie. El va decola alături de Jeff Bezos în cadrul zborului inaugural al navei spaţiale “New Shepard”. Nava aparține companiei Blue Origin, al carei fondaror este chiar Bezos.
Cine este cel mai tânăr astronaut
Absolvent de liceu în 2020, Oliver Daemen este deţinător al unei licenţe de pilot și primul pasager pentru Blue Origin. Zborul cu „New Sheperd” reprezintă împlinirea unui vis pentru olandezul fascinat de spaţiu, Lună şi rachete încă de când avea 4 ani.
Anunţul „marchează începutul operaţiunilor comerciale pentru „New Shepard” “, a declarat Bob Smith, directorul executiv al Blue Origin.
„Oliver reprezintă o nouă generaţie de oameni care ne vor ajuta să construim un drum către spaţiu”, a adăugat el.
El intenţionează să studieze fizica şi managementul inovaţiei la Universitatea Utrecht din Ţările de Jos, începând din septembrie.
Echipajul „New Sheperd”
În primul zbor cu echipaj uman a navei spaţiale „New Sheperd”, olandezul se va alătura fondatorului Blue Origin, Jeff Bezos şi fratelui acestuia. Alt pasager este Wally Funk, 82 de ani, cel care va deveni cel mai vârstnic astronaut din istorie.
Daemen a licitat pentru locul său într-o licitație luna trecută, pierzând în fața unui ofertant anonim. Acesta din urmă s-a angajat să plătească 28 milioane de dolari.
Daemen zboară în locul pasagerului respectiv, după ce au apărut probleme cu ofertantul, a declarat Blue Origin. Potrivit portalului de știri RTL Nieuws, Daemen a plecat deja în Texas pentru a finaliza antrenamentul astronauților, înainte de decolarea de marți.