Meseria este brățară de aur. Încă din cele mai vechi timpuri oamenii au avut îndeletniciri care le-a permis să își câștige existența Astăzi sunt atât de multe oferte pe piață încât nu mai știm exact ce responsabilități are fiecare angajat. La ŞTIRI PENTRU COPII vă povestim în fiecare săptămână despre o meserie, pentru a vă ajuta să vă orientați în viitoarea carieră. În articolul ce urmează vă dezvăluim mai multe despre ce face un antrenor de fitness și care este diferența față de un personal trainer (antrenor personal). Aflați mai multe despre o meserie în care interacțiunea e foarte importantă.
Pentru a intra în lumea antrenorilor de fitness am stat de vorbă cu Omar Yazji. El este personal trainer, a absolvit o facultate, iar o a doua e în curs, are 25 de ani și doi copii mici adorabili. Meseria și-o practică la Smartfit Studio, cel mai mare operator de fitness din vestul țării. „Lucrez la Smartfit de aproximativ șase ani. E o sală la care orice antrenor și-ar dori să lucreze. Mi-am dorit de la început să ajung în comunitatea Smartfit. Într-adevăr, nu e foarte ușor de ajuns aici. Sunt teste la fiecare șase luni, pentru antrenori, ceea ce ține echipa la un nivel deosebit. Avem o echipă frumoasă”, ne spune Omar.
„De la o vârstă foarte fragedă am știut care-mi este drumul. Încă de când eram în anul I de facultate m-au acceptat cei de la Smartfit și vreau să le mulțumesc pentru încredere. Și ce să zic? Am crescut frumos alături de ei, am învățat foarte multe și pentru mine a fost un moment care mi-a creat drumul”, povestește tânărul.
Omar a fost prieten cu sportul încă de mic. Înainte de a se axa pe această ramură el a făcut fotbal de performanță. „Eu am făcut fotbal de performanță de la vârsta de 11 ani. Am jucat în cadrul clubului ACS Poli Timișoara, am obținut și un contract de jucător profesionist pe la vârsta de 17 ani, însă, din păcate, m-am accidentat. Acum pot spune că am avut „o carieră plină de accidentări” și asta m-a făcut să renunț la partea cu fotbalul, pentru că nu am mai putut continua din punct de vedere fizic”, povestește antrenorul.
După ce a renunțat la fotbal s-a îndreptat către fitness. Era oricum familiarizat cu aceste activități. „Am activat în sălile de fitness de la o vârstă foarte fragedă, căci, trebuie să spun, eu tot timpul mă pregăteam în perioadele mele de pauză și în vacanțe, ca să fiu în formă bună. Am fost mereu interesat de fitness. Și atunci, lucrând cu preparatori fizici mai tot timpul, deja aveam o bază de cunoștințe necesare. Dar era doar 5% din ce credeam eu că înseamnă fitness-ul. Mai târziu, când am început să mă formez efectiv în acest domeniu de activitate, mi-am dat seama, prin certificări și prin diferite cursuri, că nu e chiar atât de simplu. Dar acum am o meserie foarte frumoasă”, spune Omar.
Ca să devii antrenor de fitness nu e tocmai ușor, cum ar crede mulți. Trebuie să te pregătești continuu și să participi la multe cursuri. L-am întrebat și pe Omar câte cursuri are. „Sunt foarte multe. Am investit foarte mulți bani. Smartfit Studio a investit și mine și eu am investit foarte mult, de asemenea, în cursuri. Sunt niște cursuri care sunt acreditate și de obicei se țin pe la București sau în străinătate”, mai spune antrenorul.
De asemenea, într-o astfel de meserie, trebuie să știți că pregătirea nu se termină niciodată. Ca antrenor de fitness trebuie să fii în pas cu tot ce se întâmplă și se descoperă, nou, în domeniu. Și nu sunt puține. „Industria fitness nu s-a oprit. Tot timpul apar metode noi (n.r. de antrenamente, aparate etc.). Există metode noi care te ajută să-ți obții obiectivul mult mai rapid. Baza antrenamentelor nu se schimbă, doar că tot timpul trebuie să fim cu noutățile la zi”, ne explică Omar.
Între un instructor de fitness și un personal trainer (antrenor personal) există o serie de diferențe. Unele foarte mari chiar. Omar a explicat, pe înțelesul tuturor, ce face unul și ce face celălalt.
„Un instructor de fitness îi ajută pe cei care merg să se antreneze în sălile de forță. Îl găsim în toate sălile. E cel care te ajută, cel care te îndrumă. El urmărește ce se întâmplă în sală și îi corectează pe cei care nu execută corect exercițiile. Pe când un antrenor personal îți face un plan de antrenament, el se ocupă strict de nevoile tale. Poți să vii cu o problemă la el, poți să vii cu tot felul de dureri pe care el trebuie să știe să le abordeze. De exemplu, poate ai o discopatie lombară sau o operație de ligamente încrucișate. Și atunci apelezi la un antrenor personal dorind să dai jos niște kilograme sau să pui masă musculară. Iar el trebuie să fie suficient de pregătit încât să nu-ți agraveze situația și să te ajute să-ți obții obiectivul”, explică antrenorul.
Omar ne-a povestit și cum decurge prima întâlnire cu clienții. „În primul rând e o discuție care durează de 10 – 15 minute în care un antrenor trebuie să afle oarecum obiceiurile tale. Obiceiuri alimentare și de viață. Câtă mișcare faci, într-o zi obișnuită. De câte ori faci sport, dacă ai făcut, poate ești sedentar, nu ai mai făcut sport niciodată. Ce job ai. Lucrezi de la calculator, lucrezi de acasă? E o discuție mai amicală după care se completează o anamneză în care clientul scrie problemele de sănătate pe care le-a avut (dacă există), iar după aceea, pe baza a mai multor pași o luăm treptat spre obiective”, a mai spus Omar.
Omar crede în alimentație sănătoasă. Aceasta este cheia succesului pentru a fi în formă. Dietă sănătoasă și activitățile fizice ne fac corpul să arate bine și să fie în perfectă formă de funcționare. „Noi, trainer-ii, le dăm clienților noștri sfaturi pentru alimentație sănătoasă și promovăm, per ansamblu, un stil de viață sănătos”, spune Omar.
L-am rugat pe Omar să ne povestească despre rezultatele clienților lui. El ne-a oferit un exemplu care ne poate motiva să începem să mergem la sala de sport.
„Nu o să dau nume fiindcă e oarecum o persoană publică. Am un client de patru ani, care vine la sport zilnic. Zilnic însemnând că de luni până vineri. A slăbit 42 de kilograme în această perioadă și se menține. Dar, atenție. A slăbit aceste kilograme constant, în timp, și le-a slăbit sănătos. Nu le-a slăbit prin a se înfometa. Le-a slăbit în timp îndelungat și sănătos. E un exemplu de slăbire sănătoasă, fără piele lăsată.
Toți clienții mei au rezultate. Chestiunea cu rezultatele e un pic de discutat. Nu poți avea aceleași rezultate cu toți clienții, pentru că fiecare e diferit. Și nu toți au același program. Mulți au copii acasă, mulți au un job stresant, poate au probleme, nu pot să țină o dietă. Ideea cu slăbitul este că implică și niște sacrificii. Dar, în același timp, dacă îți dorești cu adevărat, într-adevăr găsești soluții. Doar că nu e atât de simplu pe cum pare. Clar nu e imposibil, doar că ai nevoie de o ambiție foarte mare”, mai spune antrenorul de fitness.
Am fost curioși să vedem dacă și copiii merg la sală și apelează la un antrenor personal. „Am avut copii și am copii la antrenamente personale. Mai nou, acum, observ că generațiile noi, de copiii de 14 – 15 – 16 ani, văd un trend în a veni la sală și a-și lua un antrenor personal. E un lucru foarte bun. Pentru că e o vârstă la care le putem corecta alergarea, postura și alte obiceiuri nesănătoase. Toți vin de obicei cu diferite patologii: coloana strâmbă, scolioze, cifoze, care se pot trata.
Cu cât sunt mai fragede, cu atât mai repede se pot trata. Și atunci îi pornești pe un drum în care le bagi în automatism mișcarea și o să le fie mai ușor pe parcurs. Vin și copii supraponderali, vin și copii cu probleme de genunchi, vin copii cu probleme de spate etc. Mai nou, cam toți copiii care vin la sală au câte o problemă ascunsă”, spune Omar.
În opinia lui Omar, antrenor de fitness de șase ani, cei mici ar trebui să facă sport de la o vârstă fragedă. Și ne-a explicat și de ce: „Copiii ar trebui să înceapă sportul cât mai devreme. De ce? Sportul te disciplinează foarte mult, te ajută să gândești altfel, te ajută să iei alte decizii. În primul rând te ajută să-ți accelerezi metabolismul, ceea ce e un lucru bun. E ca o mașinărie care are o putere și merge motorul foarte, foarte bine. E o mașină de competiție oarecum. Deci, cu cât stai mai mult și cu cât tinzi să mergi spre sedentarism, ceea ce înseamnă să nu faci mișcare, cu atât îți încetinești organismul.
Deci, repet. Oricât de fraged ar fi copilul, că e între trei și cinci ani de exemplu, e bine să facă sport pentru motricitate. Îl ajută să meargă, să alerge corect, îl ajută să aibă coloana dreaptă. Eu zic că un copil, cât de mic, trebuie să facă sport. Nu există limită de vârstă. De la trei ani copilul poate să meargă la atletism, la înot, la schi.
Eu încurajez fiecare părinte să-și dea copilul cât mai devreme la orice sport. Nu există un sport bun și altul nu. Orice sport e bine primit de organism. Eu îmi dau copiii de la doi ani și opt luni la înot, după care va urma schi și așa mai departe. E foarte important ca și copiii să crească în mediul acesta sportiv. Că e de plăcere, că e de performanță, fiecare copil va alege mai târziu”.
Pe cei care vor să devină antrenori de fitness Omar îi sfătuiește să nu stea pe gânduri. Însă, cu o condiție. „Să o facă. Să nu mai stea pe gânduri. Orice meserie e grea la început. Acum, dacă cineva își dorește cu adevărat, cu siguranță va reuși. Dacă o face doar fiindcă așa e trendul, nu are rost să o facă. E ca în orice altă meserie. Dacă nu o faci cu plăcere, mai bine nu te apuci de ea. Dacă o face cu plăcere îi garantez că e o meserie foarte frumoasă. Dacă e dispus să învețe pe parcurs și să se dezvolte, e și bănoasă, deci are toate calitățile unui job perfect”, mai spune antrenorul.
Omar ne-a spus și ce ai de făcut ca să devii antrenor de fitness. „În principiu trebuie să ai pasiunea asta și să fii dispus să înveți, să te califici, să te specializezi și apoi să te perfecționezi. Mă refer că acum nu poate oricine să se apuce să facă un curs și din orice meserie practica până atunci să se facă antrenor în două luni. Nu e atât de simplu. E ideal să ai cunoștințele necesare și să fi activat măcar într-o sală de fitness ca membru. Nu e o regulă că dacă ai făcut facultatea de educație fizică gata, ești un antrenor de top. Devii antrenor, cum am spus, prin cursuri de specializare care durează ani de zile. Nimic nu se întâmplă peste noapte”, explică Omar.
Ca să fii antrenor de fitness e nevoie și de câteva calități. Vorbim despre o meserie în care interacțiunea cu oamenii, cu clienții, e foarte importantă. Ce calități trebuie să aibă un antrenor? „În primul rând trebuie să fie constant, să fie punctual, să fie dispus, să fie deschis mai degrabă. Pentru că oamenii vin cu tot felul de probleme la sala de forță. Oamenii vin după o zi stresantă de lucru, oamenii vin de acasă unde poate nu au avut zi prea bună. Și atunci tu trebuie să interacționezi cu ei, să le înțelegi problemele”, explică antrenorul de fitness.
Pentru mai multe detalii legate de această meserie vă invităm să urmăriți întregul interviu disponibil pe canalul nostru de YouTube. De asemenea, interviul îl regăsiți și în partea de sus a acestui articol.
Scolioză: boală care constă în deviația laterală a coloanei vertebrale, mai ales în regiunea dorsală, din cauza slăbirii ligamentelor vertebrelor sau a îmbolnăvirii vertebrelor;
Cifoză: deformație a coloanei vertebrale care duce la o proeminență dorsală;
Automatism: posibilitate a organismului uman și animal (căpătată pe bază de deprindere) de a repeta întocmai anumite mișcări, fără o dirijare conștientă a lor și cu o cât mai mică cheltuială de energie.
Anamneză: Totalitate a datelor pe care medicul le obține interogând bolnavul cu privire la apariția și evoluția bolii de care suferă, la antecedentele ei etc.
Interviu realizat de Georgeta Petrovici