Luna iulie vine cu episoade noi la Disney Channel, dar și la Disney Junior. Personajele din serialele voastre preferate pornesc în noi aventuri și descoperă noi mistere.
Sâmbătă, 3 iulie, de la ora 12:00, așezați-vă comod fiindcă se difuzează, în întregime, pe Disney Channel, primul sezon al serialului Secretele din Sulphur Springs. Serialul prezintă povestea lui Griffin Campbell, în vârstă de 12 ani, a cărui familie a decis să se mute într-un nou oraș și să preia un hotel abandonat. Scopul a fost să-l transforme într-o destinație de vacanță plină de viață cum era înainte. Însă întregul oraș crede că hotelul este bântuit de fantoma unei fete pe nume Savannah. Împreună cu Harper, un coleg de clasă pasionat de mistere, Griffin descoperă un portal secret. Acesta le permite să călătorească în timp și află că rezolvarea misterului depinde chiar de familia sa.
Tot pe Disney Channel, începând cu 3 iulie, în fiecare zi de weekend, de la 18:30, vă așteaptă episoade noi din sezonul 2 al serialului Amfibienii. Acesta este un serial de comedie care prezintă aventurile lui Anne Boonchuy, care are 13 ani. Ea este transportată, într-un mod magic, în lumea Amfibiei, o mlaștină în care locuiesc oameni – broască. Acolo ea întâlnește o tânără broască entuziasmată pe nume Sprig Plantar, pe sora sa imprevizibilă, Polly și pe bunicul supraprotector, Hop Pop. Cu ajutorul lui Sprig, Anne se va transforma într-un erou și va descoperi prima prietenie adevărată din viața ei. „În sezonul 2, Ana și prietenii săi părăsesc limitele confortabile ale lui Wartwood pentru îndepărtatul oraș Tritonia, în încercarea de a descifra misterele cutiei muzicale”, informează Disney Channel.
Alte noutăți la Disney Channel
Începând cu 10 iulie, de la ora 12:00, în fiecare după-amiază de sâmbătă și duminică aveți parte de un maraton de episoade. În weekend-ul 10 – 11 iulie puteți urmări Mereu la Mijloc, în 17 și 18 iulie se difuzează Casa lui Raven, Tabăra cu Peripeții vă așteaptă în 24 și 25 iulie, iar cu Sydney și Max vă vedeți în 31 iulie.
Tot în iulie are loc și premiera sezonului 2 din serialul Cei 6 super eroi. După ce l-au învins pe ticălosul Obake și au salvat orașul, cei șase prieteni primesc recunoașterea pe care o merită. Dar când San Fransokyo ajunge pe mâinile monștrilor, viitorul celor șase și al orașului stă sub semnul întrebării. Noile episoade pot fi urmărite din 19 iulie, de luni până vineri, de la ora 16:00.
Ce vedem în iulie la Disney Junior?
Nici copiii mai mici nu au fost lăsați de-o parte. Și pe ei îi așteaptă un maraton de weekend în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 10:00. Vor putea urmări episoade consecutive din serialele lor preferate: Blue, Doctorița Plușica, Eroii în Pijama și Gigantosaurul.
Pe lângă acest maraton, din 5 iulie, de luni până vineri, apar noi episoade din sezonul 5 al serialului Doctorița Plușica. Personajele și temele prezentate sunt potrivite pentru micuții telespectatori și sunt concepute pentru a ușura frământările copiilor cu privire la chestiunile ce țin de îngrijirea personală și sănătate, de la vizita unui medic până la îndepărtarea unei așchii. Multe dintre episoade abordează direct tipurile de probleme cu care se confruntă părinții cu copii mici atunci când vine vorba de sănătate, igienă și îngrijire medicală.
Din 19 iulie, de luni până vineri, de la ora 15:00, serialul Gigantozaurul vine cu premiera sezonului 2. „Gigantozaurul invită micii telespectatori în aventurile preistorice a patru mici dinozauri prieteni: Voini, Temi, Zâmbi și Istețica. Fiecare episod urmărește gașca de prieteni într-o expediție plină de imaginație în care își înfruntă propriile frici și învață să lucreze în echipă. Serialul captivează publicul cu specii diverse de dinozauri. De asemenea, și cu flora și fauna specifică erei cretacice. În noul sezon viața în Cretacia decurge foarte bine atunci când Termy dispare. Asta până când cei patru prieteni își dau seama că lipsa lui duce la un dezastru ecologic.