• stiri@stiripentrucopii.com
Cauta
Logo
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
Alt
  • ACASĂ
  • AZI
    • AZI ÎN LUME
    • AZI ÎN ROMÂNIA
  • (NU) NE PLACE
    • NE PLACE
    • NU NE PLACE
  • BE COOL
    • SĂNĂTATE
    • FASHION
    • SPORT
    • ECO STUFF
  • COOLTURA
  • EDUCAȚIE
  • PE NET
    • PERICOLELE PE INTERNET
    • JOCURI / APLICATII
  • PENTRU PĂRINȚI
  • DE LA CITITORI
  • ANUNȚURI
1
  • by Stiripentrucopii
  • iunie 30, 2021

Festivalul Filmului Francez la Timișoara, 1-4 iulie 2021

Festivalul Filmului Francez (FFF) din România celebrează 25 de ani de existenţă cu o ediţie aniversară, de vară, care va avea loc între 1 şi 11 iulie, în 12 oraşe din ţară: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş. Despre Festivalul Filmului Francez la Timișoara vă povestim mai jos. 

Publicul este invitat la Festivalul Filmului Francez la Timișoara din 1 până în 4 iulie. Vizionările vor avea loc atât în interior, în Aula Magna a Universității de Vest, în timpul zilei, cât și în aer liber, în grădina Institutului Francez, după lăsarea serii.  Pentru prima dată în istoria festivalului, vor avea loc și proiecții online.
Ecuaţia care stă la baza selecţiei de filme a acestei ediții este 25 = 5 x 5. Este vorba despre 5 secţiuni cu câte 5 filme fiecare, pentru a marca 25 de ediţii ale celui mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naţionale, organizat de Institutul Francez din România alături de partenerii săi.

Panorama filmelor anului

Secţiunea clasică „Panorama filmelor anului”, dedicată marilor succese recente ale cinematografiei franceze, recompensate în festivaluri sau plebiscitate de public, este plasată în acest an de sărbătoare sub semnul comediei!

Cu un film de umor se va deschide pe 1 iulie festivalul atât la Timișoara, cât și în alte orașe din țară. Este vorba despre „Adieu les cons” (Adio proștilor) de Albert Dupontel, marele câştigător la Premiile César ale industriei franceze de film în 2021, cu 7 trofee.

Tot din „Panorama filmelor anului” face parte și „Antoinette dans les Cévennes” (Antoinette, un iubit și un măgar) de Caroline Vignal, un alt film recompensat la Premiile César 2021 cu trofeul pentru pentru cea mai bună actriță într-un rol principal (Laure Calamy).

„Un triomphe” (Succes de public) este o altă comedie de excepție pe care cinefilii timișoreni vor avea ocazia să o vadă. Filmul a fost desemnat „Comedia Anului” la European Film Awards 2020. Pentru că numărul şi calitatea marilor producţii franceze din ultimul an sunt remarcabile, făcând misiunea selecţionerilor una dificilă, comediilor din cadrul acestei secţiuni li se adăugă și o dramă, semnată de celebrul François Ozon,  „Eté 85” (Vara lui 85).

Competiția tinerelor talente – Lungmetraj

Festivalul Filmului Francez şi-a propus, încă de la primele ediţii, să pună în lumină vocile noi ale cinematografiei franceze. „Competiţia Tinerilor Talente – Lungmetraj” conţine cinci titluri de debut care s-au impus în circuitul festivalier internaţional al ultimului an şi care vor concura pentru Premiul Publicului.

Spectatorii vor putea vota după vizionarea din cinematografe, dar şi online, filmele din competiţie putând fi accesate din toată ţara pe platforma Eventbook între 5 şi 9 iulie.

Carte Blanche

„Carte Blanche” pentru 5 cineaşti români este una dintre secțiunile inedite ale acestei ediții aniversare. Pentru a celebra legăturile profunde care unesc cinematografia franceză de cea română, Adina Pintilie, Radu Jude, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu şi Cristi Puiu ne fac onoarea de a propune şi de a introduce în faţa publicului câte un film francez care i-a impresionat sau i-a inspirat în mod deosebit.

Din această selecție, organizatorii propun publicului din Timișoara pelicula „Holy Motors” a lui Leos Carax, alegerea regizoarei Adina Pintilie.

Cele mai bune filme din Festivalul Filmului Francez

Cu a cincea şi ultima secțiune, retrospectiva online „Le Meilleur du Festival du film français”, Festivalul își onorează lunga istorie şi propune spectatorilor să (re)vadă 5 filme din ediţiile sale anterioare, care au marcat debutul unor regizoare şi regizori ce s-au impus între timp ca nume inconturnabile: Rebecca Zlotowsky cu „Grand Central”, Agnès Jaoui cu „Le Goût des autres”, Céline Sciamma cu „Naissance des pieuvres”.

Aceste filme au fost disponibile online începând cu 30 aprilie şi vizibile de pe întreg teritoriul României pe platforma „Elvire Chez Vous”, timp de 24 de ore fiecare. Ultimul aperitiv înainte de începutul marelui bufet cu filme franceze din cadrul Festivalului este pe 25 iunie de la ora 18.00: „Les Deux Amis” de Louis Garrel.

Programul festivalului

JOI 1 IULIE

19:00, Aula Magna a Universității de Vest (Bd. V. Pârvan 4)
COMPETIȚIE
SEIZE PRINTEMPS/ ȘAISPREZECE PRIMĂVERI de Suzanne Lindon (1h13)

21:30, Grădina Institutului Francez (Bd. C.D. Loga 46)

ADIEU LES CONS/ ADIO, PROȘTILOR de Albert Dupontel (1h28)
Comedie – Franța – 2020 – 1h28

VINERI 2 IULIE

19:00, Aula Magna a Universității de Vest (Bd. V. Pârvan 4)
PANORAMA
ANTOINETTE DANS LES CÉVENNES/ANTOINETTE, UN IUBIT ȘI UN MĂGAR de Caroline Vignal
COMPETIȚIE
VAURIEN / UN TICĂLOS de Peter Dourountzis
Thriller – Franța – 2020 – 1h35

SÂMBĂTĂ 3 IULIE

16:30, Aula Magna a Universității de Vest (Bd. V. Pârvan 4)
COMPETIȚIE
AU NOM DE LA TERRE/CHEMAREA PĂMÂNTULUI de Edouard Bergeon

PANORAMA
ÉTÉ 85/VARA LUI 85 de François Ozon

CARTE BLANCHE
HOLY MOTORS / MOTOARE SFINTE de Leos Carax

DUMINICĂ 4 IULIE

16:30, Aula Magna a Universității de Vest (Bd. V. Pârvan 4)
COMPETIȚIE
LA TROISIÈME GUERRE/AL TREILEA RĂZBOI de Giovanni Aloi

PANORAMA
UN TRIOMPHE/ SUCCES DE PUBLIC de Emmanuel Courcol

COMPETIȚIE

SLALOM de Charlène Favier

Toate filmele sunt în franceză, subtitrate în limba română.
Accesul va fi gratuit, numai pe bază de înscriere prealabilă. Formularele de înscriere vor fi disponibile în curând pe site-ul Institutului Francez. Programul complet aici. 

Premieră la Teatrul Național Timișoara: Don Juan

  • Tags:
  • comedie
  • festival
  • film francez
  • online
  • regizor
  • universitate

Navigare în articole

Prev Article
Next Article
Copyrights © 2019 stiripentrucopii.com