Reacțiile oamenilor cu privire la crearea unui grup anti-bullying în școli
Zilele trecute vă vorbeam despre faptul că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a garantat că începând cu noul an școlar va exista un grup anti-bullying în fiecare școală. Se pare că această decizie nu e pe placul tuturor. Iată reacțiile pe care le-au avut oamenii referitor la acest subiect.
Bullyingul a devenit o problemă reală în România și toată lumea confirmă asta. Fie că vorbim de părinți, profesori sau elevi, majoritatea din ei înțeleg gravitatea problemei. Ministrul Educației a spus că este nevoie de un grup care să prevină acest fenomen. Despre asta am vorbit, pe larg, aici. Chiar dacă toată lumea este de acord că bullyingul este o problemă, nu toată lumea este de acord cu soluțiile ce trebuie luate.
O parte din oameni consideră că problema vine de acasă, din familie, și că părinții sunt cei care trebuie să educe copiii în așa fel încât să nu se ajungă la bullying. „Din păcate nu asta rezolvă problema. Bullyingul exista în România încă de când nu știam ce este și îi spuneam hârjoneală între copii. Din păcate mulți copii și adolescenți nu învață acasă ce sunt valorile sociale și relațiile dintre oameni. Poate nu au de la cine învăța. Școala are altă misiune”, spune cineva pe o rețea de socializare.
„De la modul cum îi educăm noi, ca părinți, pornește modul în care se comportă copiii noștri cu colegii de școală. Copiii au nevoie de modele bune de urmat și ar trebui să le găsească în casa lor”, spune altcineva.
Problema vine din familie
Tot în mediul online o mămică a povestit ce a pățit chiar ea, într-o zi obișnuită în parc. „Am doi copii de patru și respectiv șase ani. Ieri am ieșit în parc într-o altă localitate și s-au împrietenit cu un copil de aproximativ nouă ani. Fiind parc nou nu i-am pierdut din vedere, dar pentru câteva secunde am scotocit în ghiozdan căutând telefonul meu care suna. Când am ridicat privirea am rămas șocată. Băiețelul din parc le arăta copiilor mei degetul mijlociu și se strâmba la ei într-un mod „silențios” ca eu să nu bag de seamă.
Mama copilului în cauză era mult prea ocupată să se certe cu iubitul gelos prin telefon și nici măcar nu era interesantă de ce face al ei copil. M-am dus totuși și i-am spus ce se întâmplase, iar reacția ei a fost „a văzut și el în altă parte”. De ce povestesc asta? Pentru că sunt convinsă acest fenomen nu se va termina dacă noi ca părinți nu suntem fermi și dacă nu le transmitem copiilor că astfel de comportamente nu sunt acceptate într-o societate educată. Cu cât îmi cresc copiii, cu atât sunt mai dezamăgită de ceea ce văd că se întâmplă în jurul lor”, povestește mama celor doi copii.
Alte păreri legate de grupul anti-bullying
Altcineva este de părere că acest grup va fi unul care nu va face nimic. „O comisie nouă cu un responsabil și mulți membri, care nu fac nimic, ca atâtea altele”, scrie cineva.
O altă persoană spune că această măsură ar trebui însoțită de câteva modificări: „Așa cum spune și domnul ministru, legea există din mai 2020, dar din diferite motive (în principal legate de faptul că școlile au avut alte priorități în an pandemic) nu a fost aplicată. Normele metodologice care prevăd înființarea acestui grup pun accentul pe prevenție. Această măsură trebuie însoțită și de întărirea rolului consilierului școlar, scăderea numărului de elevi alocați pe consilier etc.”.
„Altă dată profesorul avea autoritate, dar azi e pus la zid de atâta democrație prost aplicată. Nu sunt măsuri contra copiilor care au probleme reale și necesită ajutorul unui psiholog. Nu se organizează nimic constructiv. Uniforma a fost scoasă din motive prostești. Ea ar trebui reintrodusă peste tot, fără accesorii scumpe, clasic. Fără telefoane mobile smart la școală”, spune altcineva.
O altă persoană spune că aceste măsuri sunt unele de amatori, în timp ce altcineva consideră că lipsesc măsurile disciplinare cu efect imediat. „Prevenția este necesară, însă fără consecințele serioase în momentul în care se întâmplă rămâne doar o altă formă fără fond”, este părerea altcuiva.
„Până la urmă cred că fiecare școală va avea… ministru”, „Fiecare școală ar trebui să aibă un psiholog”, „Și până acum unde au fost toți? Nu tot în instituție erau aceiași angajați? Parteneriatul cu părinții și alți reprezentanți ai societății? Ce noutate”, „Nu era mai binevenită o masă caldă pentru elevi? Întreb și eu” sunt alte păreri ale oamenilor pe care și le-au exprimat în mediul online.