UPDATE. Evaluarea Națională. Peste 131 de mii de elevi susțin azi prima probă
O săptămână plină de emoții pentru elevii de clasa a VIII-a. Aceștia vor susține, în perioada 22 iunie – 4 iulie Evaluarea Națională. Astăzi, 22 iunie, elevii susțin prima probă, adică cea la Limba și literatura română. Peste 131 de mii de elevi absolvenți ai clasei a VIII-a sunt înscriși la examen.
UPDATE 2
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut în această după-masă declarații cu privire la Evaluarea Națională. La proba de Limba și literatura română s-au prezentat 123.563 de elevi din totalul celor 131.177 înscriși. Asta înseamnă o prezență de 94,2%, un procent mai mare decât cel de anul trecut (93,1%). Practic, 7.614 elevi nu s-au prezentat la prima probă a Evaluării Naționale.
Un singur candidat a fost eliminat de la proba de Limba și literatura română. Este vorba de un elev cu nevoi speciale din București căruia i-a sunat telefonul în timpul examenului. „La nivel național, cu unele excepții, nu au fost incidente majore. Am înregistrat incidente la nivelul a trei școli din care subiectele au fost făcute publice”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
UPDATE 1. Subiectele Evaluării Naționale
Elevii de clasa a opta au avut de parcurs două texte la prima vedere – „Pantera neagră” de Sorin Titel și un articol de pe site-ul Dilema Veche semnat de Stela Giurgeanu, „Falsa generozitate”.
La unul dintre exerciții, elevii au avut de scris un text argumentativ pe tema „Crezi că ar trebui să își urmezi visul în orice condiții?”, în 50-90 cuvinte.
La punctul 9 de la Subiectul 1, li s-a cerut să asocieze fragmentul din „Pantera neagră” de Sorin Titel cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, în 50-100 de cuvinte.
La ultimul subiect, compunerea de minim 150 de cuvinte, elevii au avut de realizat un text narativ: „Imaginează-ți că ai participat la un joc alături de colegii tăi, în curtea școlii. Scrie un text narativ, de cel puțin 150 de cuvinte, în care să prezinți o situație neprevăzută din timpul jocului, inserând o secvență descriptivă și una dialogată”.
Articolul inițial
Conform situației centralizate de către Ministerul Educației numărul total al elevilor înscriși la Evaluarea Națională este de 131.177. Dintre aceștia 12.006 sunt din municipiul București. După ziua de azi elevii se vor întoarce în sălile de examen joi, 24 iunie, pentru a susține cea de-a doua probă, la Matematică. Ultima probă, cea la Limba și literatura maternă, va avea loc vineri, 25 iunie. Primele rezultate vor fi afișate săptămâna viitoare, marți, 29 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie, între orele 16:00 – 19:00 și 30 iunie între orele 8:00 – 12:00. Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.
Elevii care nu pot participa la examen îl vor putea da în sesiunea specială din 5 – 12 iulie. „Absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susține aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021”, informează Ministerul Educației.
Linie TELVERDE pentru eventuale nereguli
În cazul în care există nereguli Ministerul Educației pune la dispoziție o linie TELVERDE (0800801100) unde acestea să fie anunțate. Numărul va fi disponibil în perioada 22 – 26 iunie, între orele 8:00 – 16:00.
Elevii își vor afla notele folosit un cod individual care înlocuiesc numele și prenumele și care se distribuie candidaților, pe bază de semnătură, la prima probă susținută. Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro. „Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial”, asigură Ministerul Educației.
Mai multe detalii referitoare la Evaluarea Națională, precum și la organizare, regăsiți într-un alt articol al ȘTIRI PENTRU COPII, disponibil aici.