Blue, cățelușa care învață copiii să-și gestioneze emoțiile
Să înveți să îți controlezi emoțiile poate fi destul de greu atât pentru copii, cât și pentru adulți. În ajutorul celor mici vine Blue, cățelușa care învață copiii cum să-și gestioneze emoțiile. Este vorba despre un serial animat care se difuzează pe Disney Junior.
Blue este o neobosită cățelușă din rasa Blue Heeler, de șase ani, căreia îi place joaca și care transformă viața de familie într-o aventură distractivă. Cu imaginația ei fără limite, Blue inventează jocuri complexe care evoluează în moduri neprevăzute, dar mai ales amuzante. Întreaga ei familie, adică sora sa mai mică, Bingo, părinții săi, Bandit și Caramel sunt purtați în universul ei plin de umor. Deși mama și tata ar putea avea impresia că dețin controlul, este evident că fetele iau deciziile când e vorba de joacă – și aproape de orice altceva. La fel ca oricărui copil de vârsta ei, ce îi place cel mai mult lui Blue să facă este să se joace. Îi plac în special jocurile de rol cu sora sa, Bingo.
Blue se folosește de evenimentele de fiecare zi din viața familiei (pregătirea unui tort, achitarea cumpărăturilor la supermarket, probarea pantofilor) și le transformă în jocuri unice, ciudate, astfel încât face ca momentele obișnuite să devină aventuri nebunești.
Blue îi ajută și pe copii, dar și pe părinți
Copiii învață din aceste aventuri ale cățelușei cum să-și gestioneze emoțiile, dar și pentru părinți serialul este util. Este destul de greu să porți o conversație serioasă cu un copil și să îl faci să înțeleagă anumite lucruri. Însă dacă urmărește aventurile lui Blue treaba devine mai simplă. Asta fiindcă e mult mai ușor să porți o discuție cu un copil atunci când subiectul principal este un personaj din desene. Totul devine mult mai interesant, iar în acest fel părinții îi pot face pe copii să înțeleagă anumite chestiuni.
Așa cum spuneam încă de la început, serialul Blue poate fi urmărit pe Disney Junior. Mai mereu apar episoade noi. Ele vor putea fi urmărite de luni până vineri, de la ora 18,30. Până la apariția noilor episoade vă lăsăm mai jos unul cu ajutorul căruia să înțelegeți mai bine despre ce vorbim. În acest episod Blue își depășește mai multe frici.