Pisica ciudată și Dragonul cu gura mare – lucrări concepute de copiii care au vizitat expoziția PULS 20 MNAC de la Kunsthalle Bega
Lucrările din expoziția PULS 20, expoziție făcută în parteneriat cu MNAC București, au fost sursă de inspirație pentru copii la atelierul de asamblaj condus de Irina Cangeopol la Kunsthalle Bega. Așa s-au născut “Pisica ciudată”, “Pontonul trist”, “Lupta cu gravitația”, “Turnul lui Rapunzel” și “Dragonul cu gura mare”. Aflați în continuare mai multe detalii despre eveniment.
Arta trebuie să fie parte integrantă din viețile noastre. Cu cât sunt mai devreme expuși copiii formelor diferite de exprimare artistică, cu atât ajung să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc. Cu toții știm că, de fapt, arta este oglindirea lumii noastre într-un fel sau altul.
Din acest motiv, cei mici ar trebui să participe la cât mai multe evenimente precum atelierul de asamblaj condus de Irina Cangeopol la Kunsthalle Bega. Acest eveniment a fost realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Artă Contemporană al României în cadrul expoziției PULS 20.
Copiii au participat la două ateliere
Programul destinat copiilor a fost format din două ateliere diferite. Primul a fost un workshop de colaj individual. Copiii au avut șansa să se plimbe printre exponate pentru a se lăsa inspirați de acestea. Al doilea workshop a fost un atelier de asamblaj pe echipe. Cei mici au folosit carton reciclat și sfoară pentru a recrea lucrări din expoziție sau, de ce nu, pentru a crea propriile opere de artă.
La primul atelier au participat 10 copii. Aceștia au avut vârste cuprinse între 4 și 10 ani. Cel de-al doilea atelier s-a bucurat de o participare mai mare. 15 copii de clasa a doua au avut șansa nu doar de a vizita o expoziție interesantă, dar și de a primi o lecție de artă de la Irina Cangeopol. Printre lucrările ieșite în urma acestui atelier se numără “Pisica ciudată”, “Pontonul trist”, “Lupta cu gravitația”, “Turnul lui Rapunzel” și “Dragonul cu gura mare”.
Irina Cangeopol este artist, profesor de artă și specialist în educație culturală prin arte vizuale. Ea are o vastă experiență în proiecte și programe destinate copiilor de toate vârstele. Artista a mai coordonat și proiectul de educație prin artă “Mișcare în culoare”, proiect laureat al Galei Societății Civile 2018, la secțiunea Artă și Cultură.