Maraton de evenimente organizate de Muzeul Național al Banatului
Sâmbătă, 12 iunie, în curtea și mansarda bastionului Theresia din Timișoara vă așteaptă un maraton de evenimente organizate de Muzeul Național al Banatului, cu sprijin din partea Consiliului Județean Timiș. Se va sărbători noaptea muzeelor, se vor face vaccinări și vor avea loc spectacole de muzică și dans.
Maratonul cuprinde trei evenimente interesante. Unul dintre ele este „Noaptea Muzeelor 2021”, un eveniment tradițional organizat în fiecare an de cea mai importantă instituție muzeală din Timișoara. „Accesul vizitatorilor în expoziții este gratuit. Vor putea fi vizitate patru expoziții: „Patrimonium 2020”; „Politehnica Centenar”, expoziție dedicată împlinirii a 100 de ani de la înființarea Societății Sportive Politehnica Timișoara, un omagiu adus de către suporterii timișoreni echipei favorite; „The Taranterra Project”, expoziție de tarantule vii, parte din cea mai mare colecție de profil din țară, dar și expoziția permanentă din Muzeul Ștefan Popa Popas”, se arată într-un comunicat de presă.
Un alt eveniment care va avea loc la bastion este „Rondul de Noapte. Maratonul Vaccinării de la Muzeul Național al Banatului”. Acesta împletește istoria cu actualitatea. Totodată, în curtea bastionului Theresia are loc și un maraton al vaccinării. „Vaccinarea se va putea face fără programare, doar cu actul de identitate. Vor fi disponibile două vaccinuri anti-COVID-19, PfizerBioNTech și Johnson&Johnson. Imunizarea va avea loc între orele 15.00 și 03.00”, se mai arată în comunicat.
De la ora 19,00 vor avea loc spectacole acustice de muzică istorică. De la 21,30 „Peregrinii” vor pune în scenă un spectacol de muzică istorică medievală. Mai târziu, de la ora 22,30, trupa „Amor Flammis – Dr. Schnabel, Pest Medicus” va prezenta într-un spectacol poveștile medievale despre Marea Ciumă.
Spectacol de dans contemporan
Tot în curtea bastionului Theresia va avea loc și un spectacol de dans contemporan, „Je suis Giselle”, organizat în parteneriat cu „Unfold Motion”.
„Accesul la spectacolele din curtea bastionului se va face pe baza dovezii de vaccinare sau pe baza unui rezultat negativ PCR, nu mai vechi de 72 de ore. De asemenea, un test antigen rapid, negativ, nu mai vechi de 24 de ore, este suficient pentru accesul la spectacolele de la „Noaptea Muzeelor 2021”. Activitățile se vor desfășura cu respectarea măsurilor de distanțare socială și sanitare în vigoare”, informează organizatorii.