Cine sunt cei patru copii norocoși care vor păși pe gazonul UEFA EURO 2020 în România
Începe UEFA EURO 2020. Patru dintre meciurile campionatului se vor desfășura chiar la noi în țară. Aflați în continuare cine sunt cei patru copii norocoși care vor păși pe gazonul UEFA EURO 2020 în România.
Vineri, 11 iunie, va începe UEFA EURO 2020, una dintre cele mai iubite competiții de fotbal din lume. Știați că 4 dintre meciuri se vor organiza la noi? Acestea vor avea loc în București, pe Arena Națională.
Organizatorii au decis să premieze patru copii talentați din România
Din această cauză, Volkswagen, partenerul oficial de mobilitate al UEFA EURO 2020, a decis să premieze patru dintre cei mai talentați copii din România. Ei vor trăi visul a milioane de tineri de pe tot globul. Vor fi Official Match Ball Carriers, adică vor păși alături de fotbaliști pe teren drept purtătorii oficiali ai mingii.
„După o așteptare de un an, UEFA EURO 2020 promite să scrie istorie. I-am invitat pe acești patru copii admirabili să trăiască o experiență unică, pentru că susținem performanța la cel mai înalt nivel și avem o preocupară constantă către sustenabilitate, la nivel de business, de echipe, de indivizi. Însă un viitor sustenabil nu este posibil fără tineri pasionați și implicați, care cred în visurile lor. Știm că noile generații au puterea și energia să schimbe lumea. Ne bucurăm să vă prezentăm poveștile acestor patru tineri care și-au păstrat energia, indiferent de condiții, și au decis să folosească 2020 pentru a se pregăti, pentru a se antrena mai departe și a-și construi drumul către visul lor. Prin toate demersurile pe care le facem, atât produse, cât și campanii și parteneriate, încercăm să atingem și să îndeplinim obiectivele și valorile care ne definesc și în care credem”, a precizat Bogdan Florea, Director marcă Volkswagen autoturisme.
Iată cine sunt cei patru copii norocoși care vor avea ocazia să urmărească spectacolul campionatului european și să simtă energia sa chiar de pe teren.
Theodor Vasile
Theodor Vasile este membru al AutoVortex, echipa națională de robotică câștigătoare a premiului I și a medaliilor de aur la Campionatul Internațional de Robotică din Rusia, în aprilie 2021. Tânărul în vârstă de doar 13 ani este cel mai tânăr membru al echipei care până în prezent a câștigat 8 medalii de aur.
Pasiunea sa pentru robotică a luat naștere la vârsta de 11 ani. Visul său este să aibă o afacere cu roboți medicali. Familia și prietenii săi îl susțin, iar lucrul în cadrul unei echipe l-a făcut să se concentreze și să își urmărească visul.
UEFA EURO 2020 îl entuziasmează atât de tare, încât e pregătit să ia câteva cursuri de germană ca să se pună la punct și să poată discuta cu jucătorii din Austria. „Cel mai nou vis al meu e să construiesc un nanorobot care să vină de hac oricărui virus. Iar visul ăsta îmi dă o energie fantastică!”, a povestit el.
Eric Nicolae Lixandru
Eric Nicolae Lixandru este campion la matematică BRIO challenge și membru al echipei de fotbal ProSport Academy. La doar 10 ani, micuțul are cu ce să se mândrească. De-a lungul anilor a rezolvat perfect, într-un timp record, toate exercițiile de la competițiile la care a participat. A avut nevoie de doar 10 minute pentru a rezolva teste cărora le erau alocate 90 de minute.
Deși este foarte pasionat de matematică, cel mai mare vis al său este să devină fotbalist. El practică acest sport de la 5 ani. Zilnic micuțul participă la trei antrenamente pe săptămână și are un potențial mare de a face performanță. „Fotbalul îmi place la fel de mult ca matematica. În ultimul an, fotbalul a cam stat pe bară. Dar acum avem EURO, suntem pe plus! Sper ca în 2024 să se califice și Naționala noastră. Oricum, în 2028 îi calific eu!”.
Andreea Mitruș
Andreea Mitruș a fost vice-campioană la scrimă în 2017. Tânăra în vârstă de 12 ani nu și-a imaginat niciodată că va obține performanțe în acest sport. Andreea se antrenează zilnic pentru a deveni din ce în ce mai bună. „Unele antrenamente sunt mai grele. Pe lângă antrenamentul de scrimă, există antrenamentul fizic pe care îl fac pe stadion, cu un preparator fizic și acela este cel mai greu”, spune tânăra într-un comunicat de presă.
În prezent, Andreea este fericită că a reluat antrenamentele. În perioada pandemiei nu a putut exersa. Visul ei este să câștige o medalie mondială sau chiar olimpică și să devină antrenoare de scrimă.
Nikol Varga
Nikol Varga este dublă campioană mondială și de 4 ori campioană europeană la Dans Contemporan și Acrodance. La cei 11 ani ai săi, tânăra înțelege perfect ce înseamnă arta spectacolului, performanța și perfecțiunea.
Anul acesta, a ieșit pe locul al doilea la un concurs internațional organizat online, în care s-a întrecut cu 77 de participanți din 42 de țări. Toți membrii familiei sunt pasionați de sport, așa încât Nikol a găsit mereu susținere în a-și urma visul. Acum, îmbină dansul cu elemente spectaculoase de acrobație.
Visul micuței sportive este să ajungă pe cele mai mari scene ale lumii: „Chiar și în cea mai grea izolare, visul tău e întotdeauna lângă tine. El îți dă energia să mergi mai departe, să te antrenezi, să te menții în formă, ba chiar să progresezi. Nu se poate fizic, se poate online. Nu se poate în echipă, se poate singură. Dar se poate! Pe marile scene ale lumii ajung doar cei care pot. Iar eu pot!”, spune Nikol.