IN TREND. Hainele anilor ’90 sunt la modă printre tinerii care nici nu erau născuți atunci
Hainele anilor ’90 sunt la modă printre tinerii care nici nu erau născuți atunci. Deși pare bizar, moda din acea perioadă a revenit în forță în ultimii ani. Aflați în continuare mai multe despre cum percep cei născuți la finalul anilor ’90 sau chiar la începutul anilor 2000 moda din acea perioadă.
“Nostalgia” anilor ’90 domină deja moda în rândul adolescenților de câțiva ani. Ce este cel mai interesant, însă, e faptul că majoritatea tinerilor de astăzi nici nu erau născuți în acele vremuri. Elle Italia a stat de vorbă cu cinci tineri despre cum percep ei hainele anilor ’90 dar și despre tot ce ține de cultura acelei perioade. Iată ce au avut de zis cei cinci pasionați de modă.
Există o nostalgie inexplicabilă
Toți cinci simt o nostalgie inexplicabilă față de acei ani. Deși unii s-au născut în ultimii ani a perioadei care a revenit la modă în zilele noastre, ei pretind că au fost influențați de ea. Un alt lucru specific anilor ’90, și remarcat de tineri, este faptul că acea perioadă a fost una experimentală, în care diferite stiluri au dat naștere unor ținute foarte interesante.
Ba chiar mai mult, ei sunt de părere că moda anilor ’90 nu se limitează doar la haine, ci la un întreg stil de viață. Ultimul deceniu al mileniului al II-lea a fost momentul în care cultura mainstream și cea underground s-au întâlnit atât în modă cât și în celelalte domenii artistice.
Cum adaptează tinerii moda anilor ’90
Angelica Troncone, una dintre cei cinci tineri pasionați de modă, a declarat că ea se simte inspirată de moda englezească din acei ani. Unul dintre elementele principale ale ținutelor ei este o bluză sport a unei echipe de fotbal.
Tommaso Cappi, un alt tânăr, a declarat pentru Elle Italia că el se simte mai degrabă inspirat de cultura gabber și de raver, adică de cultura petrecerilor ilegale ale anilor ’90. El consideră că acea estetică transmite o energie inegalabilă și, în același timp, o frumusețe asemănătoare Victoriei Beckham.
Camilla Batistella interpretează acest stil prin alăturarea unor elemente din culturi complet diferite. De la obiecte vestimentare glam și până la rave și grunge, orice funcționează dacă știi cum să le potrivești. Cel mai important pentru ea este să fie cât mai colorate și să aibă cât mai multe texturi și modele diferite.
Letizia Roccaro este de părere că cel mai important la cultura anilor ’90 este să fii tu însuți și să-ți dezvolți propriul stil.
Este mai degrabă anti-modă
Hainele anilor ’90 s-au concentrat pe confort și pe utilitate. Din acest motiv multe elemente vestimentare sunt largi și oarecum sportive. De asemenea, se pune accentul pe viața de stradă, adică cel mai viu loc al unui oraș. Nu este un stil vestimentar care urmează să fie prezentat pe un podium ci, mai degrabă, unul care este purtat în viața de zi cu zi.
Unii dintre tinerii intervievați sunt de părere că moda anilor ’90 este mai de grabă anti-modă. Ea aduce schimbări radicale față de ce se purta în deceniul anterior. Această modă a luat lumea pe sus și a schimbat tot ce se credea despre haine până atunci.
Contează doar să te exprimi liber
Principalul lucru pe care tinerii l-au moștenit din acea perioadă este nevoia de a te diferenția. Acea perioadă a marcat permanent modul în care privim hainele și viața. Un alt lucru moștenit este pasiunea și ideea că hainele sunt doar o altă modalitate de a te exprima liber. În ziua de astăzi, pantofii sport aproape au devenit un obiect de cult. Ați fi surprinși să știți că acest mod de gândire a pornit tot în acea perioadă.
Pe scurt, moda anilor ’90 este despre libertate, rebeliune și exprimarea personalității. Nu există un mod corect de a te îmbrăca în acest stil. El nu se rezumă doar la ce porți, ci la cum îți trăiești viața. Nu este de mirare că tinerii din ziua de astăzi rezonează cu acest mesaj.