Premiile Matei Brâncoveanu. Cine este Ovidiu Florian Andriș, finalistul din Timișoara
Premiile Matei Brâncoveanu vor desemna în curând câștigătorul ales de voi, publicul. Unul dintre finaliști este Ovidiu Florian Andriș care s-a remarcat în ultimul timp prin Pavilion Muzical, un serial educativ muzical destinat copiilor. Aflați în continuare mai multe despre activitatea sa dar și cum puteți să-l votați.
Premiile Matei Brâncoveanu organizate de Fundația Alexandrion au devenit în ultimii ani o competiție cu notorietate. Ele premiază tinerii care vor să facă o schimbare în societate prin proiectele pe care le derulează.
Timișoara are onoarea în acest an să fie reprezentată de către Ovidiu Florian Andriș, managerul asociației Tribul Artistic. El face parte din grupul de 5 finaliști ai ediției din acest an.
De jurizare se vor ocupa personalități remarcabile în domeniul lor de activitate. Este vorba de Irina Margareta Nistor, Alexandru Tomescu, Gelu Duminică, Cristina Stănciulescu și Amalia Enache. Câștigătorul nu va fi ales însă de jurați ci de voi, publicul. Pentru a vota trebuie să accesați acest link. Termenul limită este de 27 mai.
Premiul va fi folosit pentru a susține artiștii locali
Ovidiu a intrat în acest concurs cu ajutorul lui Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai apreciați violoniști români. Premiul cel mare este în valoare 12.000 de euro. În cazul în care va câștiga, Ovidiu a promis că va organiza, prin intermediul Tribul Artistic, o nouă ediție a proiectului Scena din Cartier. Acest proiect are ca scop susținerea artiștilor independenți din Timișoara.
“În 2020, când întreg sectorul cultural era pus pe pauză, am dezvoltat proiectul Scena din Cartier, prin care au fost organizate 10 concerte cu difuzare online, pentru a sprijini sectorul muzical independent într-un moment de cumpănă majoră. Muzicienilor implicați li s-a oferit o indemnizație fixă atunci când niciun concert nu mai putea avea loc, dar și posibilitatea de a se reconecta – chiar și digital – cu publicul, de a simți din nou vibrația cântărilor. Întrucât muzicienii fac parte în continuare dintr-o categorie profesională puternic afectată de condițiile provocate de pandemie, o nouă ediție Scena din Cartier ar fi ca o gură de aer proaspăt atât pentru ei, cât și pentru comunitățile din cartierele timișorene”, a declarat Ovidiu Florian Andriș.
A absolvit Facultatea de Muzică din Hamburg
Ovidiu este absolvent al Facultății de Muzică din Hamburg. Începând cu anul 2017, el a deveni președintele și fondatorul Trib’Art, cunoscută drept Tribul Artistic. Această organizație din Timișoara derulează proiecte culturale locale, naționale și internaționale. Din poziția sa de manager cultural, Ovidiu a inițiat și coordonat proiecte remarcabile în domeniul muzical-educațional. Câteva dintre aceste proiecte sunt Romanian Chamber Orchestra, Eufonia, Scena din cartier și Pavilion Muzical. Totodată, el s-a mai implicat și în cel producția celor mai importante evenimente ale Asociației TM2023 – Capitala Europeană a Culturii.