Lucrurile încep încet, încet să revină la normal. Așadar, sâmbătă și duminică Teatrul Arlechino din Brașov vă invită în sala de spectacole. Veți putea urmări „Capra cu trei iezi” și „Povestiri de buzunar”.
Chiar dacă sălile de spectacole se redeschid, siguranța rămâne la fel de importantă. Teatrul Arlechino anunță că s-au luat toate măsurile necesare pentru a asigura condițiile de siguranță obligatorii pentru spectatori, dar și pentru întregul personal artistic și tehnic. În sala de spectacole sunt montate dispozitive de dezinfecție cu lumină ultravioletă UV-C care dezinfectează aerul și suprafețele înainte și după fiecare reprezentație. Deci din acest punct de vedere spectatorii nu trebuie să-și facă griji.
Sâmbătă, 15 mai, va avea loc spectacolul „Capra cu trei iezi”, iar duminică, 16 mai, veți putea urmări „Povestiri de buzunar”. Prețul unui bilet per reprezentație este de 20 lei, iar cel al unui spectacol în premieră este de 30 lei. Tarifele sunt unice pentru orice categorie de spectator (adult, copil etc). Biletele se pot achiziționa online, de pe site-ul eventbook.ro, sau de la casieria teatrului. Programul este următorul: miercuri și joi între orele 13,30 – 17,15, vineri între 13,30 – 18,00, iar sâmbătă și duminică între orele 09,00 – 10,15 și 11,00 – 12,15.
Reguli obligatorii
Reprezentanții teatrului au rugămintea ca măsurile stabilite să fie respectate. Asta pentru ca întâlnirile să continue fără întreruperi și incidente nedorite. Regulile obligatorii stabilite de teatru sunt următoarele:
numărul maxim admis de persoane în sala de spectacole este de 58;
la intrarea în incinta teatrului se va măsura temperatura fiecărei persoane. Va fi pusă la dispoziție soluție pentru dezinfectarea mâinilor și nu se va permite accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată). Nu se va permite accesul nici celor cu temperatură de peste 37,3 grade Celsius;
este obligatorie purtarea măștii de protecție pe întreaga durată a staționării în incintă astfel încât să acopere complet gura și nasul;
accesul în sală se va face cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului, acesta nemaifiind permis după începerea reprezentației, biletele pierzându-și valabilitatea;
casa de bilete se va închide cu 15 minute înainte de începerea spectacolului;
distanțarea fizică de 1,5 m între participanți este obligatorie. Se va face prin păstrarea unui scaun liber între spectatori, iar un adult poate sta lângă maxim 2 minori.