Astăzi, 10 mai, sărbătorim Ziua Regalității sau Ziua Regelui, dar știați că un rege al României a trebuit să domnească de la 6 ani? Aflați în continuare mai multe despre viața tânărului rege Mihai I dar și despre pasiunea neobișnuită pe care acesta o avea.
10 mai este o zi de sărbătoare în România. Această zi marchează Ziua Regalității sau Ziua Regelui și are legătură cu venirea la noi în țară a primului rege românesc, adică a lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen, în anul 1866.
La început această zi era considerată drept Ziua Națională a României. Ea marca și declararea independenței țării noastre. Totuși, în 1947, odată cu venirea regimului comunist, sărbătorirea regalității a devenit interzisă. Ba chiar mai mult, regele Mihai I, al patrulea și ultimul rege al României, a fost forțat să abdice și să părăsească țara.
Exact despre el vrem să vă vorbim. El a fost al patrulea Rege al României și a domnit în două rânduri. De fapt a urcat pe tron ca al treilea rege, dar atunci se afla sub Regență. Prima dată a primit coroana la vârsta de 6 ani. Mihai I s-a născut pe data de 25 octombrie 1921, la orele 19:30. Nașterea nu a decurs fără probleme, micul prinț născându-se prematur. Medicii nu se așteptau să supraviețuiască.
Conform istoricilor, copilăria Regelui Mihai I nu a fost foarte diferită de cea a copiilor din lumea bună a vremii. Tânărul prinț era inteligent, bun și tăcut. Abia la doi ani jumate a început să vorbească.
Precum alți copii, Mihai a avut accidente și boli ale copilăriei: a fost mușcat de un câine turbat, s-a îmbolnăvit de scarlatină pe când se afla în Franța și a petrecut perioada de carantină la Nisa. De asemenea, acesta a călătorit foarte mult prin lume pentru a participa la evenimente oficiale.
Copilăria sa nu avea să dureze însă foarte mult. Regele Mihai I a fost ”forțat” să devină adult la doar cinci ani și opt luni. Pe 20 iulie 1927, după moartea regelui Ferdinand, Mihai I a fost proclamat drept rege al țării, el fiind principalul moștenitor al tronului. Conform istoricilor, primul lucru pe care Mihai I l-a întrebat odată ajuns rege a fost dacă se va mai putea juca.
Fiind minor, Mihai I nu putea să domnească singur. Acesta era ajutat de o Regență Regală, adică de un consiliu care lua deciziile importante în numele regelui până ce acesta avea să se maturizeze. Mihai I avea mai mult un rol reprezentativ. El participa la festivități precum Ziua Eroilor, la sărbătorirea Zilei de 10 Mai, la întruniri ale Tinerimii Române, la Sărbătorile Unirii și la multe alte evenimente oficiale și culturale.
Bineînțeles, Mihai I rămânea însă doar un copil. Uneori, nevoile sale depășeau atribuțiile sale de rege. Tânărul rege era adesea observat jucându-se, pescuind și plimbându-se. Încă din acea perioadă Mihai I și-a dovedit abilitățile remarcabile de șofer. La început acesta avea o simplă mașinuță cu pedale. Când a mai crescut, a urmat conducerea unei mașini de serviciu a Casei Regale sub supravegherea unui șofer. La scurt timp după, i s-a dăruit, de către tatăl său, primul său automobil electric, numit „Gândacul Roşu”. Dacă nu ar fi fost rege, tânărul Mihai putea să urmărească fără probleme o carieră de șofer profesionist.
De educația Regelui se ocupa familia sa. În 1928 Regele Mihai I a împlinit vârsta de școlarizare. Acesta bineînțeles că nu a fost înscris la o școală publică ci a continuat să învețe în particular, acasă. În acele vremuri, cei care învățau în particular trebuiau să dea un examen la finalul anului. Subiectele din care tânărul rege a fost testat au fost cunoștințele de religie, citirea, reproducerea celor citite, gramatica, științe ale naturii, aritmetica, desenul și muzica. Mihai i-a uimit pe toți răspunzând fără probleme. În următorii ani, educația sa a continuat să se desfășoare în particular.
Domnia regelui Mihai I nu avea însă să dureze foarte mult. Carol II-lea, tatăl acestuia și cel care a refuzat inițial moștenirea tronului după moartea regelui Ferdinand, a organizat o lovitură de stat. Pe data de 8 iunie 1930 acesta s-a proclamat Rege al României, Mihai primind titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Lui Mihai I nu i s-au comunicat aceste schimbări decât după ce au devenit oficiale.
A urmat o perioadă extrem de dificilă. Carol al II-lea și Regina-Mamă Elena aveau o relație instabilă, lucru ce a adus traume considerabile în viața și în educația tânărului Mihai. Acesta își petrecea o mare parte din timp alături de tatăl său. Nopțile și le petrecea alături de mama sa. În acea perioadă Mihai dezvoltase o timiditate teribilă, el neavând deloc curaj să vorbească.
Și educația s-a a fost schimbată complet. Carol a decis să-l integreze într-un grup de copii cu vârste apropiate, copii ai oamenilor săi de încredere. Regina-Mamă Elena a fost îngrozită la aflarea acestor vești. Ea considera că noii tovarăși a lui Mihai vor avea o influență negativă asupra lui.
În 1933, Mihai a fost înscris în ciclul învățământului secundar. Carol al II-lea a decis să înființeze o nouă clasă școlară specială cu elevi din toate provinciile României și din toate clasele sociale. Aceasta urma să devină noua clasă a lui Mihai timp de șapte ani, până în anul 1940 când tânărul a luat examenul de bacalaureat la Secția Științifică cu media 9,50.
În cadrul acestei clase era și un curs teoretic de mecanică auto. Fiind un mare pasionat de mașini de mic, Mihai a aprofundat aceste cursuri chiar și în afara orelor de școală. Ba chiar mai mult, acesta a devenit chiar și un mecanic și conducător auto profesionist. Tot în această perioadă Mihai a urmat și un curs de instruire militară. Specializarea sa a fost „vânători de munte”. Activitățile se desfășurau la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu și la Sinaia. La finalul cursurilor, tânărul a primit gradul de sublocotenent.
În 1940, Regele Mihai I a revenit la tron. Acesta a urmat să domnească până în anul 1947 când a fost detronat și exilat în Elveția de către regimul comunist. Plecând din țară, cel de-al patrulea rege al României a avut ocazia să-și urmeze adevărata sa pasiune: automobilele. Mihai a adunat o colecție impresionantă de 38 de automobile. Cu aceste mașini a mers în total două milioane de kilometri. În prezent, o parte din colecția sa de mașini de epocă poate fi văzută la Garajul Regal de la Castelul Săvârșin. Acesta a fost inaugurat chiar de către Regele Mihai I în anul 2011 la împlinirea vârstei de 90 de ani.
Sursa foto: Historia.ro, Ziarul Metropolis