Ouăle vopsite sunt reprezentative pentru Paște. Nu mai există vreo sărbătoare sau vreo perioadă în care facem asta. Deși prin magazine este plin de fel și fel de vopsele, multe gospodine aleg să vopsească ouăle natural. Așa cum făceau bunicile noastre. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune cum putem să vopsim ouăle de Paște în mod natural.
Înainte de a începe precizăm că aceste metode nu au fost încercate de noi, dar sunt persoane care susțin că funcționează. De asemenea, să nu aveți așteptări foarte mari în ceea ce privește culoarea sau intensitatea ei. Fiind vorba de ingrediente naturale este posibil ca nuanțele de culoare să difere sau chiar să vă iasă altă culoare. Dar exact aici e tot farmecul! Veți vopsi ouă și veți avea parte de surprize!
Tradiția spune că ouăle de Paște se vopsesc ouă roșii. Această culoare reprezintă sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce, scrie Creștin Ortodox. Una dintre cele mai întâlnite metode de a vopsi ouăle roșii este folosirea de coji de ceapă. Fie de la ceapă galbenă, fie de la ceapă roșie. În mod cert o diferență va exista între ele. Așa cum spuneam mai sus, să nu vă așteptați la vreun roșu ca al vopselelor din comerț. Culoarea obținută din vopsirea cu coji de ceapă poate avea nuanțe de vișiniu, maroniu, în funcție de cât timp stau ouăle în „vopsea” și în funcție de cantitatea de coji folosită. O altă metodă de a face ouă roșii este folosind sfeclă roșie sau boia. Cum se prepară vopseaua? Nimic mai simplu. Fierbeți într-o crăticioară multe coji de ceapă sau una – două sfecle curățate și tăiate bucăți. Separat, fierbeți ouăle. Ulterior, puneți ouăle fierte în vopseaua obținută prin fierberea ingredientelor naturale menționate. Atenție, însă. Lichidul de la cojile de capă sau de la sfeclă trebuie strecurat înainte de introducerea ouălor, ca să eliminași impuritățile care, altfel, ar putea strica omogenitatea culorii.
Cum se prepară alte culori
Deși tradiția spune că ouăle se vopsesc roșii, de-a lungul timpului oamenii le vopsesc și în alte culori. Pentru a obține în mod natural culoarea verde puteți folosi iarbă sau spanac. La fel, nimeni nu garantează că acestea vor ieși la fel de verzi ca planta. Se poate ca ele să fie la final mai degrabă verde militar ( kaki) decât verzi. Dar, să nu uităm că folosim ingrediente naturale. Culoarea verde se mai poate obține și prin combinația de varză roșie și turmeric. procedeul de obținere al culorii este cel explicat mai sus.
Pentru obținerea culorii galben se poate folosi curcuma sau turmeric, una din speciile de curcuma, dizolvată în apă fiartă. Tot culoarea galben se obține și din frunze de pătrunjel, urzică, ceai de mușețel, frunze de morcov sau coji de lămâie sau portocală, se arată pe Totul despre mame. Pentru a obține nuanțe de maro se poate folosi cafea, ness sau ceai negru.
Deși probabil vă așteptați ca folosind varză roșie culoarea ouălor să fie roșie, să știți că nu e așa. Folosind varză roșie, ouăle vor avea teoretic culoarea albastru, dar e posibil ca, practic, nuanța să dea spre verde. Nuanța poate fi influențată și de culoarea inițială pe care o are oul. Pentru alte nuanțe de albastru sau chiar mov se pot folosi fructe de pădure, vin roșu sau suc de grapefruit roșu.
Indiferent de ingredientul natural folosit, cum am spus, metoda de vopsire este în general aceeași. Ingredientul natural trebuie tăiat și pus într-o oală în care se pune și apă. Ouăle fie se pun de la început în oală, să fiarbă odată cu „vopseaua”, fie se pun la final, când culoarea este gata. În cea de-a doua situație ouăle pot fi lăsate chiar și peste noapte pentru a obține culoarea dorită.
Ouă decorate prin tehnica șervețelului
Deși șervețelele colorate nu fac parte din categoria ingredientelor naturale, acestea pot fi o modalitate de a-i implica și pe cei mici. Tot ce aveți nevoie sunt ouă fierte, de preferat cu coajă albă, șervețele cu modelele dorite, o foarfecă, o pensulă și un albuș de ou bătut spumă. De pe șervețele se decupează modelul dorit, apoi se unge cu albuș suprafața oului care urmează a fi decorată și se pune bucățica de șervețel. Peste ea venim din nou cu un strat de albuș, iar apoi îl lăsăm să se usuce bine.
La final, pentru strălucire, ouăle se pot unge cu slănină (clisă) sau ulei. Această metodă se folosește indiferent de tipul de vopsea folosit, sau, în acest caz, tehnica folosită. Decorarea ouălor folosind tehnica șervețelului va fi una distractivă pentru copii și cu siguranță vor fi mândri de rezultat. Mai ales că pot pune pe ouă chiar și personajele lor favorite.