„Microsoft Office 365 pentru Educație”, un concurs online dedicat cadrelor didactice
Edu Apps așteaptă cadrele didactice din învățământul preuniversitar să se înscrie la „Microsoft Office 365 pentru Educație”, un concurs online. ȘTIRI PENTRU COPII vă spune mai multe despre el.
Școala online a fost o noutate atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Mulți dintre ei nu au știut să folosească instrumentele digitale, iar acest lucru este neplăcut. Concursul își propune folosirea eficientă a suitei Microsoft Office în crearea de materiale educative pentru profesori și elevi deopotrivă.
„Misiunea Edu Apps este de a sprijini cadrele didactice în folosirea instrumentelor digitale moderne în educație, spre beneficiul elevilor. Cu ajutorul acestui concurs dovedim că orice profesor poate deveni creator de secvențe educaționale video, fără a necesita cunoștințe de editare specializate și pornind de la o simplă prezentare PowerPoint”, a declarat Ștefan Apăteanu, manager Edu Apps.
Realizat cu sprijinul Microsoft, concursul se va desfășura online în perioada 15 aprilie – 30 iunie 2021, iar cadrele didactice participante vor înscrie materiale educaționale în format video și tutoriale video de utilizare a suitei Microsoft Office 365. Concursul are patru secțiuni, iar pentru fiecare din ele premiul va fi un dispozitiv 2 in 1 ultramodern (laptop și tabletă) Microsoft Surface Go 2 Edu.
Secțiuni concurs
Participanții pot înscrie proiecte la cele 4 secțiuni disponibile:
materiale educaționale video adresate elevilor din ciclul primar;
materiale educaționale video adresate elevilor din ciclul gimnazial;
materiale educaționale video adresate elevilor din ciclul liceal;
tutoriale video pentru cadre didactice și elevi de utilizare a instrumentelor Microsoft Office 365;
Cadrele didactice participante vor putea învăța cum pot crea materiale educaționale video simplu și rapid urmărind tutoriale practice disponibile pe pagina web a concursului, aici. Lucrările înscrise și validate vor putea fi vizualizate pe site-ul concursului și utilizate la clasă de către toate cadrele didactice. Astfel, ele constituie un bun exemplu și o sursă de inspirație pentru a realiza materiale similare de care să beneficieze elevii din România.
Detalii legate de regulament și înscriere se regăsesc aici.
Despre Edu Apps
Edu Apps este o companie românească fondată în anul 2011 care activează în domeniul tehnologiei pentru educație și este partener Microsoft. Prin intermediul proiectelor ClasaViitorului.ro și EduStore.ro, Edu Apps a susținut transformarea digitală a sistemului educațional atât de necesară în această perioadă. Platforma ClasaViitorului.ro este utilizată în prezent de peste 120.000 de cadre didactice și peste 2.000.000 elevi din România.